Confidenţialitate

Deşteptarea prezintă CELE MAI AMUZANTE PERLE de la Evaluarea Naţională 2014

Monica Anghel, Vlad Petreanu şi George Zafiu s-au amuzat copios miercuri dimineaţă pe seamna perlelor descoperite în tezele participanţilor la Evaluarea Naţională 2014.

‘M-am întâlnit încă de pe hol cu Creangă şi i-am zis «tu esti Mare şef, să ştii că mi-au plăcut amintirile tale, poţi să mi le zici înco dată, hai te rog»’ a comentat unul dintre elevii de clasa a VIII-a la subiectul în care i se cerea să prezinte o întâmplare în timpul participării la o întâlnire, organizată de şcoală cu un scriitor contemporan. Că mulţi dintre elevi au avut o problemă cu termenul ‘contemporan’ s-a văzut şi din răspunsul sincer al unuia – ‘contemporan, orice ar fi asta’.

Altul şi-a făcut singur evaluarea: ‘Am scris 143 de cuvinte, fără să le număr pe cele din această propoziție. Deci ar trebui măcar aici să primesc punctaj maxim’.

Nu înțeleg ce ni se da o poezie cu Anul Nou in luna iunie! s-a întrebat un elev din Constanţa, căruia poemul lui Minulescu – ‘Rânduri pentru Anul Nou’ nu i-a fost pe plac.

‘Titlul este şocant şi şukar. Ion Minulescu este un al doilea Eminescu’, a menţionat un alt elev în lucrarea de la Evaluarea Naţională 2014. Un altul a ajuns la concluzia că ‘poetul îşi exprimă indirect sentimentele, prin intermediul Anului Nou’ şi ‘Minulescu este un bolnav, suferea şi comunica cu obiectele’.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Afișarea rezultatelor se va face pe data de 27 iunie, până la ora 16:00, după care vor putea fi depuse contestațiile, până la ora 20:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie.

Click aici pentru a reasculta cele mai amuzante momente din emisiunea Deşteptarea