Dacă aveți drum prin Centrul Bucureștiului și vreți să beți o cafea sau un ceai, n-ar fi rău să dați o fugă și pe strada Lipscani, la numărul 104. Localul respectiv se redeschide astăzi, 8 iulie, în cadrul unui proiect al asociației Down Plus.
De servirea produselor din meniu se vor ocupa tineri diagnosticați cu sindromul Down și, spun organizatorii, toți cei implicați vor avea de câștigat. Pe lângă faptul că vor savura o cafea bună, clienții vor înțelege că și cei cu sindrom Down au dreptul la o viață normală.
De cealaltă parte, chiar dacă tinerii cu sindrom Down nu visează neapărat să devină chelneri, interacțiunea cu clienții îi va ajuta să prindă încredere în forțele proprii.
Ascultați un reportaj de Victor Marin.
– Aici sunt lingurițele.
– Ok. Am văzut.
– Aici sunt ceștile de cafea și ceai.
– Foarte frumoase.
– Dar nu știu ce cafea vă place…?
– Păi, beau ce îmi recomanzi tu. Mie îmi place cafeaua.
– Inca! Cafeaua Inca!
– Din America de Sud, îmi imaginez…
– Da.
Cea care se străduia să fie gazdă bună se numește Anca. Are 38 de ani și a fost diagnosticată cu sindrom Down când era bebeluș. Dar asta nu a oprit-o să urmeze cursurile unei școli primare de masă. Printre altele, îi place să meargă la film sau la concerte. Acum, se pregătește să devină chelneriță la Fitoceainăria SanThe.
Reporter: – De ce ai acceptat să intri în proiectul ăsta? Ce ți s-a părut interesant?
Anca: –Să pot să servesc ceaiul sau cafeaua și să văd oamenii bucuroși pe lângă mine.
Reporter: – Dar tu vrei să faci asta pe termen lung?
Anca: – E o experiență pe care vreau să o trec. Mă va ajuta să mă dezvolt bine.
Deși tinerii cu Down pot lucra în restaurante sau cafenele, scopul proiectului nu e neapărat acela de a pregăti personal Horeca. Pe scurt, sindromul Down reprezintă o anomalie genetică responsabilă pentru forme ușoare sau medii de retard. Din punct de vedere fizic, cei cu sindrom Down au fețe ceva mai mici și mai rotunde, cu aspect mongoloid. Ochii sunt migdalați. De regulă, sunt mai mici de statură și în mod frecvent, au probleme cardiace. O ascultăm pe Larisa Bucur, de la Asociația Down Plus. Ea însăși are un frate cu sindrom Down.
Larisa Bucur: – Acest proiect își propune să le descopere și să le promoveze abilitățile. S-ar putea întâmpla și următoarea magie: societatea să vadă ce abilități dețin cei cu sindrom Down. În proiect sunt 28 de tineri, care vor veni aici prin rotație, cam 3 pe zi. Au între 14 și 42 de ani.
Reporter: – Mie ce fel de ceai mi-ai recomanda?
Anca: – Cel de fructe de pădure. E foarte bun.
Reporter: – E preferatul tău?
Anca: – Da.
Mai multe proiecte ca acesta ar putea însemna că la un moment dat, un număr important de tineri cu Down vor duce o viață independentă. Nu de alta, dar nu se pot baza la nesfârșit pe ajutorul părinților. Cât despre ajutorul statului, în multe privințe, e ca și inexistent. O ascultăm pe Luminița, mama Ancăi.
Luminița: – Anca este copilul pe care și l-ar fi dorit orice mamă. Are inima plină de dragoste. Este atentă cu toți cei din jur și noi am tratat-o absolut normal, ca pe orice alt copil. Ea are și doi frați mai mici, gemeni. Când erau micuți, îi punea în plimbăreț și făcea lecții cu ei. Le citea.
Reporter: – Cei doi frați au sindrom Down?
Luminița: – Nu.
Reporter: – Ce poate face cineva cu sindrom Down la maturitate?
Luminița: – Pot să facă lucrurile relative simple și repetitive. Ei sunt foarte ordonați, să știți.
Reporter: – Am văzut.
Luminița: – Pot să lucreze într-un supermarket, sau să aranjeze produse la raft.
Reporter: – Lucruri care țin de ordine, repeție, reguli…
Luminița: – Exact.
Măcar cei cu forme ușoare și-ar putea asigura un trai minim și satisfacția unei vieți independente. În realitate, tinerii cu sindrom Down care lucrează în România cu forme legale se pot număra pe degete. Tot în România, autoritățile vorbesc despre ceva mai mult de 5 mii de persoane cu Down înregistrate. Dar tot autoritățile recunosc că numărul ar putea fi de câteva ori mai mare, pentru că mai ales la țară, mulți copii nu sunt diagnosticați niciodată. Pentru toți aceștia, drumul către o viață mai bună începe cu primul pas. Sau dacă vreți, cu un strop de cafea. Sau ceai. Pe strada Lipscani, numărul 104. La Fitoceainăria SanThe.
Reporter: – O singură chestie te mai întreb: cum te aștepți să fie la inaugurare?
Anca: – Cu multă lume, cu familia lângă mine, cu prietenii lângă mine. E foarte frumos aici. Să veniți cu toții.
