Confidenţialitate

DEȘTEPTAREA: Poștași londonezi, suprinși după ce au mâncat negrese cu canabis dintr-un colet nerevendicat

Poșta Regală din Marea Britanie face anchetă după ce mai mulți angajați ai oficiului poștal din Clapham, sudul Londrei, au apărut drogați, într-o înregistrare video care a început să circule pe internet zilele trecute. Aceștia ar fi mâncat negrese cu canabis dintr-un pachet nerevendicat, scrie The Guardian.

“Astăzi, toți poștașii din Clapham (sudul Londrei) au mâncat din greșeală negrese cu hașiș și a trebuit să îi ridic unul câte unul pentru că erau drogați”, se spunea în textul videoclipului, acum șters. 

Imaginile arătau un poștaș care se străduia să împingă căruciorul, în timp ce unul dintre colegii săi striga “Ești foarte drogat”, după ce a mâncat negrese dintr-un pachet etichetat “Comestibile de Pablo Chocobar”. 

Același poștaș apare apoi stând pe un scaun, iar o colegă spune: “A mâncat două”. “Am mâncat patru”, replică bărbatul așezat. 

Ulterior, se aude o voce masculină care spune: „Cred că este iarbă”.

Videoclipul mai arată un pachet din interiorul oficiului poștal care era etichetat „Bune de mâncat, by Pablo Chocobar”. La finalul înregistrării video apare un mesaj potrivit căruia pachetul nu fusese ridicat de o lună și nici nu avea o adresă la care să fie returnat.

Poșta Regală a confirmat că niciunul dintre angajații săi nu a avut probleme de sănătate în urma acestui incident.

Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.