Confidenţialitate


DEȘTEPTAREA: Poliția franceză s-a lăudat cu o mare captură de droguri, dar erau doar dulciuri cu căpșune


DEȘTEPTAREA: Poliția franceză s-a lăudat cu o mare captură de droguri, dar erau doar dulciuri cu căpșune

Poliţia din Paris s-a lăudat, zilele trecute, pe rețelele de socializare, că în urma unei „investigaţii fructuoase” a descoperit „un atelier de ambalare a narcoticelor” (ecstasy), în valoare de peste 1 milion de euro.

Drogurile ar fi fost distribuite la petreceri clandestine.

Polițiștii au publicat și imagini cu o pulbere roz și pastile mici, de aceeași culoare.

Sursa foto: Twitter/Prefecture de Police

Însă rezultatele testelor chimice i-au făcut pe poliţiştii parizieni să-şi dea seama că s-au grăbit când s-au felicitat între ei, scrie BBC.

Astfel, susține un procuror, captura poliţiştilor constă într-o „pudră neutră, fără nicio legătură cu narcoticele ori cu substanţele otrăvitoare”. 

De fapt, conform unor surse ale AFP, prafurile erau dulciuri fărâmiţate cu gust de căpşune, de tipul celor produse de compania germană Haribo. 

Un caz similar s-a petrecut acum câteva luni în Thailanda. Șefii poliției thailandeze s-au lăudat atunci cu captură uriașă de droguri, de 1 miliard de dolari. Drogurile s-au dovedit a fi aditivi alimentari și agenți de curățare.

Vlad și George au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…