Pânzarul moldovenesc, un proiect frumos eșuat lamentabil din cauza lipsei de viziune a unor autorități publice – și, probabil, și din cauza corupției.
Ce este – sau ce a fost Pânzarul Moldovenesc? Se presupune că era un gen de corabie de lemn, cu o velă pătrată și, posibil, și vâsle, cu o lungime de aproape 18 metri și cu un deplasament de cel mult 30 de tone, care ar fi fost folosită pentru comerț și, posibil, și pentru acțiuni militare, de moldovenii secolelor 14-15.
Cei mai încrezători cred că Ștefan cel Mare a beneficiat chiar de o flotă de astfel de corăbii, dar trebuie spus că dovezile istorice în favoarea acestei teorii nu există. Însă e aproape sigur că pe Dunăre și pe Marea Neagră, în apropierea coastelor, se naviga în Evul Mediu, posibil și cu pânzare de acest tip, pictate pe unele fresce din mânăstirile moldovenești.
Una peste alta, cineva a avut ideea grozavă a construirii unei astfel de corăbii, cât mai aproape de felul în care ar fi putut arăta originalul, și de a face din Pânzarul Moldovenesc contemporan un motiv de mândrie, de divertisment și o sursă de venituri pentru comunitatea locală din Galați.
Pânzarul Moldovenesc a fost într-adevăr construit repede, cu 200.000 de euro din bani publici, la un șantier naval din Galați și a fost lansat la apă chiar pe 4 iulie 2004, când se împlineau 500 de ani de la moartea voievodului Ștefan cel Mare. Au venit atunci la eveniment mulți oameni, miniștri, oficialități locale și, evident, și un sobor de 12 preoți ca să sfințească lucrarea.
Doar că sfințirea pare să fi fost incompletă, la fel ca barca, deoarece nici asta nu era chiar finalizată la momentul lansării. Au urmat numai ghinioane pentru pânzar.
Deși a mai fost scos pe apă la Zilele Marinei din 2005 și 2006, și deși a trecut și de un set de probe pe Marea Neagră, pânzarul nu a devenit niciodată sursa de venituri pe care o anticipa CJ Galați.
Poate că prețul cerut era un pic descurajant? – și anume, 1000 de euro pentru 10 ore, 200 de euro pe oră pentru ce depășea durata inițială și 50 de euro/oră pentru staționare. Nimeni n-a fost interesat.
În 2005, constructorul a facturat către autoritățile locale ce mai rămăsese din lucrare. Cu totul, a calculat Europa Liberă, Pânzarul costase, până în acel moment, 3 sferturi de milion de euro – dar, e adevărat, spre deosebire de corabia medievală, cea modernă avea motor de manevră, GPS și alte amenajări moderne.
Însă viața corabiei s-a oprit aici, după numai 2 ani și câteva ieșiri pe apă. În iarna anului 2006, pânzarul a fost scos pe uscat, ca să fie protejat de ghețurile de pe Dunăre – și a fost abandonat, practic, fără să fie călăfătuit, lăcuit, vopsit sau protejat în vreun fel de intemperii. Logic, a început să se degradeze rapid – să putrezească, în esență.
Autoritățile locale au început să paseze trista corabie de colo colo, pe la câte o instituție sau alta din subordine. S-au alocat fonduri pentru reparații, care au dispărut fără să se facă nimic sau chiar să se facă mai mult rău – de exemplu, la un moment dat constructorul inițial al corăbiei a descoperit, cu oroare, că cineva tăiase literalmente o ușă în bordul navei, ca să intre pe acolo în interior și să nu mai urce schela. În 2011, corabia a fost lovită de o mașină de gunoi, care i-a produs stricăciuni suplimentare.
Din vas au dispărut sistemul GPS, radarul și sonarul, în instalația de răcire a motorului lăsat neprotejat a intrat apă, care a înghețat și l-a distrus și din pânzar s-a furat până și wc-ul.
Acum, ruina acestui vis zace într-un colț al șantierului naval Damen Galați. Putrezește aici de un deceniu, a constatat o echipă a publicației Europa Liberă, care a fotografiat deplorabilul rezultat al indolenței autorităților locale din Galați care, 20 de ani la rând, n-au reușit să salveze o corabie a cărei construcție tot ele o finanțaseră, o corabie care ar fi trebuit să celebreze cea mai reușită domnie a Moldovei.
Foto: Europa Liberă/Cezar Amariei
