Aproximativ 30% din cirezile din Bulgaria sunt înregistrate doar pe hârtie, iar fermierii care au făcut acest lucru au încasat subvenții de milioane de leva. Anunțul a fost făcut de ministrul bulgar al agriculturii, Hristo Bozukov, scrie G4Media.
Numărul de bovine, ovine și caprine din Bulgaria pentru care se solicită sprijin se apropie de 1,5 milioane, potrivit ultimului raport agricol pentru anul 2020.
30% reprezintă aproximativ 400.000 de animale inexistente, care înmulțite cu banii pentru sprijinul condiționat reprezintă câteva zeci de milioane de leva pe an numai în cadrul acestei scheme.
În luna octombrie, primele controale au depistat peste 560 de animale inexistente în doar zece ferme verificate, pentru care administrația primise semnale de la localnici. Autoritățile au anunțat că aceștia nu vor primi subvențiile pentru 2021 și nici în următorii 3 ani.
Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.