Confidenţialitate

DEȘTEPTAREA: O femeie din Botoșani a sunat la 112 după ce fiul i-a zis că e vegetarian

Apel mai puțin obișnuit zilele trecute la 112. O femeie din Botoșani a sunat la numărul de urgență spunând că fiul său, în vârstă de 16 ani, era slăbit, nu mânca şi are nevoie de ajutor specializat. Ea abia se întorsese de la muncă din străinătate și i s-a părut că băiatul e prea slab.

Drept urmare, la faţa locului a fost trimis un echipaj cu asistent, scrie Monitorul de Botoșani

Băiatul femeii nu avea, însă, nimic. Când au ajuns la faţa locului, cadrele medicale l-au găsit pe băiat certându-se cu mama lui căreia încerca să-i explice că nu era nimic în neregulă cu el. 

„Minorul era calm şi ne explica şi nouă şi mamei că nu are nimic, doar că nu doreşte să mănânce carne. Ne-a spus că este vegetarian, nu îi place carnea. A spus că este primul pe clasă la învăţătură, nu bea, nu fumează, dar nu îi place carnea şi nu înţelege de ce ar trebui să meargă cu noi la spital, pentru că nu se simţea rău”, a spus un ambulanţier din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

Drept urmare, autoritățile au vrut să o amendeze pe femeie pe pentru că a apelat fără motiv 112. Dar a scăpat cu un avertisment, după ce băiatul i-a rugat pe poliţişti să nu o amendeze pe mama sa.

Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.