“Potrivit legii, punctul de amendă auto este 10% din salariul minim brut. În 2017, când salariul minim a crescut la 1450 de lei, și punctul de amendă a fost stabilit corespunzător, la 145 de lei.
Dar, de atunci, valoarea a rămas înghețată. În mod foarte curios, politicienii noștri au decis că e mai bine să menajeze contravenienții din trafic decât să-i protejeze pe cei care ar putea fi victimele abuzurilor din trafic.
Ce spune asta despre guvernanți și despre felul în care privesc cetățenii?
Așadar, punctul de amendă ar trebui să fie acum 330 de lei. Guvernul mărește periodic salariul minim – tot guvernanții se bat cu pumnu’n piept că așa au grijă de salariații români, dar adevărul e că de mărirea salariului minim beneficiază în primul rând statul, care încasează astfel de fiecare dată mai multe taxe.
Adică, la un salariu minim brut de 1450 de lei, în 2017, din cauza modului de calcul de atunci, angajatul lua 1065 de lei bani în mână, iar statul 714, pentru că se mai adăugau niște contribuții sociale.
Dup-aia s-a schimbat formula, așa că acum, la 3300 de lei salariu minim brut, salariatul ia vreo 2000 de lei în mână, iar statul încasează aproape 1300 de lei.
Ipocrizia asta a statului e binecunoscută de orice angajator. Deci statul știe să ia bani de la angajatori, dar nu vrea să crească și amenzile rutiere corespunzător salariului minim.
Și mai interesant: în proiectul de ordonanță de urgență se prevede și că firmele nu vor mai putea plăti jumătate din cuantumul mimin al amenzilor din Codul rutier, în termenul de 15 zile, facilitate de care beneficiază persoanele fizice.
Pentru că nu firmele votează, nu-i așa?
Această obtuzitate economică a guvernului PSD-PNL este uluitoare: guvernul domnului Ciolacu se dă peste cap să ia cât mai mulți bani de la firme, pe orice cale, chiar dacă firmele sunt cele care mențin în funcțiune motorul economiei reale.
Altfel, că veni vorba de amenzi rutiere, un şofer a fost depistat de poliţiştii din Olt în timp ce circula cu 248 km/h pe Drumul Expres 12, pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 120 km/h. El a rămas fără permis timp de patru luni, anunță News.ro, și i-au dat și o amendă de 2900 de lei. 20 de puncte de amendă.
Dacă punctul de amendă ar fi cât trebuie să fie acum, în octombrie 2023, amenda ar fi trebuit să fie de 6.600 de lei. Dar Guvernul are grijă de asemenea bezmetici, să nu carecumva să-i supere cu amenzi mai mari”, au discutat matinalii Vlad, George și Luca în Deșteptarea.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTune.