Klaus Iohannis a plecat luni în SUA, la o reuniune ONU. Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „Unitate în diversitate pentru progresul păcii, dezvoltare durabilă și demnitate umană pentru toți, pretutindeni”.
“Președintele României va efectua o vizită oficială în Statele Unite începând cu data de 24 septembrie 2024.
Acesta și-a început călătoria luni, de la Constanța, și va zbura fără escală spre New York (SUA) circa nouă ore, cu un avion privat de tip Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg.
Avionul va fi același cu care președintele țării a mai zburat în mai și iulie 2024 la Washington DC (SUA) și în august 2024 la Chișinău (Republica Moldova).
De asemenea, în anul 2023 același avion a fost închiriat pentru deplasările oficiale ale președintelui din Emiratele Arabe Unite (martie 2023), pentru “turneul african” din Kenya, Tanzania, Capul Verde și Senegal (noiembrie 2023), dar și în aprilie 2024 în Coreea de Sud.”, scrie Boarding Pass.
“Costurile au crescut și ele de la un an la altul. În 2022, banii publici dați pe avioanele private cu care a zburat președintele nostru, al tuturor românilor, au fost 16,6 milioane de lei. În 2023, suma a crescut cu 24,5 milioane, depășind 41 de milioane de lei.
Până la urmă, aceste costuri ar fi acceptabile, dacă aceste deplasări ar avea, totuși, rezultate diplomatice, politice sau economice palpabile, dar nu există nicio informație în acest sens, nimeni nu poate face nicio legătură între aceste vizite pe care le face Iohannis, cu avioane private cu escală în Sibiu, ca să-și ia haine de schimb, și eventuale mari avansuri în relațiile internaționale ale României.
Revoltător este că Iohannis nu consideră că ar fi necesar să dea contribuabililor nicio explicație.
Acum a plecat la reuniunea ONU, complet indiferent la toată controversa privind încercarea liberalilor de a trece o lege cu un singur articol, special pentru el, ca să-i permită o candidatură la Senat, pe listele PNL, în timp ce este și președinte al României.
Ceea ce, evident, este nu doar ilegal, ci și imoral, pentru că președintele trebuie să fie echidistant față de toate partidele.
De fapt, cred că domnul Iohannis aplică pe noi un principiu fundamental al fizicii. Este vorba despre principiul conservării energiei. De ce să consume domnul președinte energie ca să explice de ce pleacă în vacanță cu avion privat plătit din bani publici, dacă asta nu-i pune în pericol în niciun fel funcția?
De ce să se zbată ca să explice românilor de ce vrea el să fie acum senator, de ce le cere votul, din moment ce, dacă e pus pe lista PNL, pe primul loc, evident, se va alege fără greș, din moment ce PNL va face pragul parlamentar? Ce rost are să se agite dacă oricum se rezolvă?”, au discutat matinalii în Deșteptarea.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.
Foto: Global Jet