Confidenţialitate


Deșteptarea: Inaugurarea cu fast a unui lift la Spitalul din Rădăuți | VIDEO


Deșteptarea: Inaugurarea cu fast a unui lift la Spitalul din Rădăuți | VIDEO

La spitalul municipal din Rădăuți s-au adunat, vineri dimineața, primarul Bogdan Loghin, directorul spitalului, doctorul Flaviu Sima, mai mulți medici din cadrul unității sanitare, reprezentanți ai firmei care a proiectat și executat lucrarea și mass-media locală. Lucrarea este un lift.

“Deşi e data de 13 ianuarie, vrem să inaugurăm primul lift care va deservi incinta spitalului vechi”, a spus managerul spitalului, Flaviu Sima, citat de Stiri de Suceava.

Adică nu doar inaugurare, ci și sfidare – managerul nu crede în ghinion. Iar domnul primar Bogdan Loghin a declarat: „Au mai fost politicieni. Îşi puneau eşarfa şi tăiau panglici la lifturi. Nu, noi astăzi nu acest lucru facem. Noi dăm un semnal şi arătăm că dacă se munceşte în echipă şi există un parteneriat corect între toţi factorii există şi rezultate”. În acest caz, rezultatul fiind un lift caruia nu i s-a tăiat panglica.

Altfel, festivitatea de inaugurare a fost transmisă în direct de postul local Cromtel TV. Ceea ce, de exemplu, nu s-a întâmplat la alte tăieri de panglici, ceea ce descrie și magnitudinea evenimentului.

De pildă, în aprilie 2020, în comuna Frumuşica, din judeţul Botoşani, deputatul şi liderul PNL al judeţului, Costel Şoptică, şi primarul localităţii, Constantin Bălăşanu, au tăiat panglica din jurul unui contor de gaz, după care un sobor de preoţi l-au sfinţit, reamintește Fanatik.ro, și nu s-a dat în direct la tv.

În mai 2021, modernizarea unui oficiu poştal din Târgu Mureş a fost sărbătorită cu covor roşu, iar invitaţii au primit pâine şi sare. La eveniment a fost și tradiționalul sobor de preoți. Nimic live la tv.

Dar s-a făcut live pe capete, la toate televiziunile, în octombrie 2021, de la pontonul din Delta Dunării ce fusese inaugurat cu doar o lună înainte de fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, plus alte șapte persoane. De ce? Se scufundase. Nici Titanicul n-a ținut prea mult, deci să nu fim prea scrupuloși.

Matinalii Vlad, George și Luca au discutat despre acest subiect în Deșteptarea.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTune.

Foto: unsplash.com


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…