Autoritățile au publicat recent situația vaccinării pe fiecare localitate în parte.
Dacă la nivel național campania de vaccinare merge prost, la nivel local lucrurile sunt de-a dreptul dezastruoase.
În România sunt și localități în care rata vaccinării este mai mică de 1 la sută în rândul celor care au cel puțin 12 ani.
Victor Marin s-a uitat pe lista pusă la dispoziție de autorități și i-a sunat pe primarii din mai multe localități în care, din varii motive, oamenii nu se vaccinează.
Comuna Bărbulești din județul Ialomița are, conform ultimului recensământ, peste 5.900 de locuitori. Datele autorităților arată că s-au vaccinat doar 0,21 la sută dintre locuitorii de peste 12 ani. Ca termen de comparație, cei vaccinați ar încăpea în trei Logan-uri. Hai patru, ca să nu stea înghesuiți. Am sunat la Primăria din Bărbulești, dar…sună ocupat de două zile.
De asemenea, pe site-ul Primăriei nu am văzut niciun cuvânt de genul „Covid-19” sau “vaccinare”. Parțial, și așa se explică de ce comuna Bărbulești are cea mai mică rată de vaccinare din România și, posibil, din Uniunea Europeană.
În județul Satu Mare, comuna Cămărzana are o rată a vaccinări de 0,72 la sută. În acte, are cam 2.700 de locuitori, deși, mai mult de jumate stau aici cel mult 3 luni pe an. În restul timpului, muncesc prin străinătate și poate s-au mai vaccinat pe acolo, crede primarul. Din cei rămași efectiv în Cămărzana, s-au vaccinat vreo 20 de oameni. Primarul Florin Ionici nu se numără printre ei.
”Din pricina faptului că am trecut prin boală. Acesta este motivul principal pentru mine.
– Luați în calcul să vă vaccinați cândva în toamnă sau la anul?
– Vedem cum evoluează lucrurile și trebuie să facem o alegere care trebuie să fie cea mai bună pentru fiecare.
-Sunt până în 20 de oameni vaccinați în toată localitatea. Îi știți?
– Nu îi știu, că nu se raportează la Primărie și nici nu aș avea voie…
– Nu vă cer să îi spuneți cu nume și prenume. Eram curios dacă e vorba despre învățătoare, polițist sau angajații Primăriei. Cam cine sunt oamenii ăștia?
– Da, sunt și doi angajați ai Primăriei.
– Dar înțeleg că nu aveți de gând să-i convingeți pe locuitorii comunei să se vaccineze.
– Ăăăăă… trebuie să decidă ei pentru ei. Le-am spus să se informeze. Sunt și centre de vaccinare. Dacă vor, îi ajutăm să se programeze pe Platformă.
– Dar la dumneavoastră în comună există un centru de vaccinare?
– Nu. Dar e aproape cel din Negrești Oaș. Nu trebuie programare. Sunt undeva la 17 – 18 kilometri până acolo.
– Și există microbuz?
– Sigur. Autobuz.
– Și de câte ori circulă pe zi?
– De 4 ori.”
Mai puțin în weekenduri. Și ca idee, centrul de vaccinare din Negrești Oaș funcționează acum doar joi și vineri, timp de câteva ore. Am mai stat de vorbă și cu Dumitru Uscatu, vice-primarul comunei Jina, din județul Sibiu. Rata de vaccinare este aici de 1,55 la sută. Dumitru Uscatu se numără printre cei vaccinați, dar pentru asta, a făcut două drumuri până la Sibiu.
”- Cum să vă explic… la noi nu prea au fost probleme în Pandemie. Nu prea am avut oameni bolnavi, mai ales că e și o localitate mai retrasă. Și oamenii își spun: „Dacă eu nu am avut nimic, de ce să mă vaccinez?”. Plus că sunt și atâtea și prin mass-media și pe rețelele de socializare… Cum să le zic… “contraziceri” cu privire la vaccinul ăsta și fiecare crede ce consider el.
– Dar dumneavoastră, cei de la Primărie, ați încercat să le spuneți că ar fi bine să se vaccineze?
– În general, cei din Primărie sunt vaccinați. Și da, normal că i-am încurajat pe toți să se vaccineze. Dar oamenii sunt foarte reticenți. – Dar în Jina există centru de vaccinare?
– Da. Medicul de familie face o listă și când are 5 inscriși, le face vaccinul.
– Ah, pentru că vin câte 5 doze…
– Așa ceva, da. Nu aveau cum să facă un centru la noi, dacă venea un om la 3 zile.
– În stilul ăsta, s-ar fi aruncat foarte multe doze de vaccin.
– Da.
– Și așa, când s-a deschis centrul de vaccinare la dumneavoastră? Mă rog, impropriu spus “centru de vaccinare”. De când a început vaccinarea cu programare prealabilă? – Cam acum două săptămâni, să zic.
– Dumneavoastră, de exemplu, unde v-ați vaccinat?
– La Sibiu.”
În total, 200 de kilometri dus-întors, pentru cele două doze. Dar asta nu e la îndemâna oricui. Cu totul, România are peste 3.000 de localități și căutând în datele Comitetului Național pentru Vaccinare, am găsit 124 de localități în care rata vaccinării nu trece de 5 la sută. Cele mai multe sunt în Moldova. La nivel național, cel mai bine stă comună Dumbrăvița din Timiș, unde 47 la sută din populația de peste 12 ani a primit cel puțin o doză de vaccin. Ca termen de comparație, media Uniunii Europene este de peste 63 la sută.
- Victor Marin