Confidenţialitate

Deșteptarea | Gică Popescu: “Dacă de aici nu ne putem califica, atunci această generaţie trebuie dată uitării” | VIDEO

„Dacă ne-am fi ales noi asemenea grupă, nu am fi fost la fel de inspiraţi. Ne-a surâs norocul. Dacă de aici nu ne putem califica, atunci această generaţie trebuie dată uitării”, a spus Gică Popescu după tragerea la sorți a preliminariilor EURO 2024, potrivit news.ro.

„Avem posibilitatea să mergem la turneul final. Cred că favorite la locurile 1-2 suntem noi şi Elveţia”, a adăugat el. Selecționata condusă de Edward Iordănescu va juca în grupa I a preliminariilor Campionatului European din 2024 cu Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus şi Andorra, potrivit tragerii la sorți de duminică, 9 octombrie, de la Frankfurt.

Meciurile vor avea loc în perioada martie-noiembrie 2023. Primele două echipe din fiecare grupă se califică automat la EURO 2024, unde gazda, Germania, este calificată din oficiu, a scris gsp.ro.

Restul de trei participante, până la 24, vor fi decise de un play-off între cele 12 echipe necalificate la EURO cu cele mai bune rezultate în Liga Națiunilor 2022-2023. Play-off-ul este programat în martie 2024.

Matinalii Vlad, George și Luca au discutat despre acest subiect în Deșteptarea.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTune.