Un furt de mireasă a fost confundat cu o răpire în toată regula, iar poliția a intervenit în forță.
S-a întâmplat în Buzău, unde un echipaj de poliție a observat în trafic “un autovehicul, ai cărui pasageri erau ieşiţi din habitaclul maşinii pe timpul deplasării, fără a avea cuplate centuri de siguranţă. Aceştia purtau echipament de tip combat, iar în mâini ţineau replici ale unor arme.”
În mașină, erau cinci tineri cu măști.
“În noaptea de sâmbătă, 21/22 septembrie a.c., în jurul orei 00.00, un echipaj de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Buzău a depistat în trafic un autovehicul, ai cărui pasageri erau ieşiţi din habitaclul maşinii pe timpul deplasării, fără a avea cuplate centuri de siguranţă.
Aceştia purtau echipament de tip combat, iar în mâini ţineau replici ale unor arme. Poliţiştii au oprit autovehiculul pentru control, stabilind că ocupanţii acestuia sunt 5 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, din Bucureşti, Prahova şi Tulcea.
Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit că tinerii reprezintă o societate comercială, ce are ca domeniu de lucru înregistrat ‘alte activităţi recreative şi distractive'”, a transmis IPJ Buzău, potrivit stirileprotv.ro.
“Bărbaţii au precizat că au fost contractaţi de către o tânără, de 22 de ani, din Brăila, să o preia de la un local dintr-o comună a judeţului Buzău, unde avea loc petrecerea pentru marcarea oficierii căsătoriei acesteia. Momentul ar fi făcut parte din desfăşurarea unor elemente de tradiţie.”
“Persoanele au fost sancţionate contravenţional şi le-au fost prelucrate normele de convieţuire socială, de circulaţie pe drumurile publice, dar şi prevederile Codului Penal, cu menţiunea că nerespectarea acestora atrage după sine răspunderea contravenţională sau penală, după caz”, informează IPJ Buzău.
“Pe această cale, poliţiştii atenţionează cu privire la faptul că orice activitate desfăşurată în spaţiul public, chiar şi de factură recreativă, nu trebuie să genereze o stare de temere.”
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.
Foto: Shutterstock