Confidenţialitate


DEȘTEPTAREA: Funcționarii unei primării din Gorj, supărați că nu mai pot pleca acasă după doar patru ore de lucru


DEȘTEPTAREA: Funcționarii unei primării din Gorj, supărați că nu mai pot pleca acasă după doar patru ore de lucru

Primarul comunei Bolboşi, din judeţul Gorj, le-a impus funcționarilor să respecte programul de lucru de 8 ore, iar unii dintre se plâng că se simt ca la puşcărie sau ca o pasăre în colivie.

Nou primar spune că mulţi dintre ei plecau acasă după cel mult patru ore de activitate.

„Ştiam aceste probleme din campania electorală. Mulţi localnici se plângeau de această situaţie. Adică veneau la ora 9.,00 la serviciu şi la 11,00-12,00 mergeau acasă să mănânce, dar nu se mai întorceau. Problemele sunt cu salariaţii mai în vârstă. Un domn se plângea către ceilalţi colegi că se simte ca o pasăre în colivie să stea la lucru de la 8.00 la 16.00, iar un alt funcţionar spunea că este ca în detenţie“, a declarat pentru Adevărul primarul Viorel Rotaru (foto), care şi-a început mandatul în toamna anului trecut.

„Erau multe situaţii în care veneau cetăţenii la Primărie ca să îşi plătească impozitele sau solicitau eliberarea unei adeverinţe şi nu găseau pe nimeni. Adică din cei 15 salariaţi erau doar 3-4 la lucru, care motivau că ei nu sunt cu ştampila“, a adăugat  primarul comunei Bolboşi.

Acum, angajaţii Primăriei Bolboşi semnează condica de prezenţă. „Cea mai mare parte a salariaţilor s-au conformat. Mai sunt  probleme cam cu  5% dintre ei. Acum, există o condică de prezenţă şi nu mai pot să plece cum vor“, a precizat primarul comunei gorjene.

Sursa foto: primariacomuneibolbosi.com

Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.

 


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…