Confidenţialitate

DEȘTEPTAREA: Elevii de la un liceu din Oradea au făcut un grătar cu mici în clasă, cel care a filmat are nota 4 la purtare pentru că a vorbit urât

Grătar cu mici în clasă. Asta au făcut câțiva elevi de clasa a XI-a de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” din Oradea. Totul a fost filmat de un coleg care a pus imaginile pe TikTok.

Liceenii au așezat grătarul pe o bancă lângă fereastră și le cereau colegilor să închidă ușa, ca să nu iasă mirosul, scrie Bihoreanul. Directorul Colegiul Economic „Partenie Cosma”, prof. Daniel Negrean, susține că elevii care au adus prejudicii școlii au fost deja sancționați.

„Elevii ne-au spus că au vrut să facă un fel de mâncare la școală, căci erau în Săptămâna «Școala Meseriilor», ei fiind în clasa a XI-a la specializarea Turism și Alimentație Publică. Aveam în vizită elevi de clasa a VIII-a, iar în laboratorul de gastronomie se pregăteau fursecuri și prăjiturele, cu care, de altfel, au fost serviți copiii care au venit în vizită, după care s-a mai făcut un târg culinar în școală. Astfel, ei și-au zis: «să facem și noi ceva mai diferit». Și au făcut mici. Cum se practică această modă, că se filmează în timp ce fac mici la școală și alte lucruri, s-au filmat și au distribuit prietenilor, respectiv pe TikTok.”, a declarat Daniel Negrean.

„Fetele din filmare mâncau mici, nu ele prăjeau. Un elev din clasă a prăjit micii, de altfel și-a asumat tot incidentul, a spus că el a luat tava, a adus grill-ul”, a mai spus Negrean.

Filmarea a fost făcută de un elev de clasa a XII-a, care folosit un limbaj vulgar în timpul filmării. El are acum nota 4 la purtare, pentru limbajul neadecvat folosit în școală, în timp ce elevul care a gătit micii are nota 8 la purtare. 

„Profesorii, care au fost indulgenți, sunt acum în situația de a da declarații. Să vedem cum îi cercetăm”, a mai spus Negrean. Asta pentru că, după cum a aflat directorul, profesorii care au fost de serviciu în ziua respectivă au simțit miros de mici pe coridor, dar totuși nu au luat nicio măsură față de elevi.

Acum, Consiliul de Administrație al școlii va decide dacă profesorii se fac vinovați de ceva și dacă trebuie sau nu sancționați.

Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.