Avem o primă decizie a instanței în dosarul prăjiturii ecler la tavă, în care se luptă cele două renumite bucătărese pe Youtube, Jamila și Laura Laurențiu.
Lupta a început când, în mai 2019, Jamila a publicat pe canalul ei de Youtube o rețetă de ecler la tavă. Acesta a fost momentul în care Laura Laurențiu a observat că rețeta seamănă bine cu propria ei rețetă, din aprilie 2016.
Indignată, Laura Laurențiu a făcut o raportare la Youtube, pentru încălcarea drepturilor de autor, iar Youtube a suspendat filmarea Jamilei.
În consecință, indignarea a cuprins-o și pe Jamila, care a reclamat-o la judecător, pentru că eclerul ei la tavă era parte dintr-o campanie publicitară și, astfel, a pierdut un contract de 1400 de euro.
În fața onoratei instanțe, Laura Laurențiu a argumentat așa: “Eclerul clasic, pe care-l știe toată lumea, este de formă alungită, umplută cu cremă și acoperită cu glazură de șerbet sau ciocolată, în timp ce eclerul la tavă conceput de mine este o singură prăjitură, cu dimensiunea unei tăvi de 38/28 centimetri, care după coacere este garnisită și nu umplută cu cremă și garnisită cu frișcă bătută. Prăjitura este apoi porționată cu cuțitul în pătrate”.
Judecătorii i-au dat dreptate Laurei Laurențiu și au obligat-o pe Jamila să-i plătească acesteia cheltuieli de judecată de 5000 de lei. Jamila face apel.
Completul de trei judecători de la Curtea de Apel a stabilit următorul termen la 2 februarie, când va pronunța și decizia finală.
Matinalii Vlad, George și Luca au discutat despre acest subiect în Deșteptarea.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTune.
Foto: Mae Mu/Unsplash