Compania de Aeroporturi București a plătit 27.000 de euro pentru diplome cu titluri precum „Managerului Anului” în mandatul fostului director Sorinel Ciobanu. Acestea au fost cumpărate în 2015 și 2016 de la diverse organizații fantomatice din străinătate, scrie Libertatea.
Sorinel Ciobanu a fost director general al Companiei Naționale Aeroporturi București între mai 2014 și iulie 2016.
În 2015, Ciobanu a obținut două premii de la European Business Assembly: Managerul Anului, dar și United Europe Award, pentru „contribuția personală la dezvoltarea integrării europene”. Compania Națională Aeroporturi București a luat premiul „Best Enterprise”.
European Business Assembly susține că este o organizație internațională renumită, cu sediul în Oxford. De fapt, e afacerea a doi ucraineni, tată și fiu, care vând pe bani premii de vanitate.
Fostul director a fost premiat și în Las Vegas. Iar pentru distracția asta, Compania Aeroporturi București a plătit peste 11 mii de euro, bani pentru cazare, transport, diurnă și taxă de participare.
Ciobanu a primit în Las Vegas premiul „World Leader Businessperson” de la o organizație numită World Confederation of Businesses (Worldcob). Anchetele jurnalistice arată că un asemenea premiu e cumpărat cu circa 3.000 de dolari, iar clienții sunt din țări precum Paraguay, Senegal, Panama, Emiratele Arabe, Brazilia, Peru, Nigeria sau Albania.
Între timp, Sorinel Ciobanu a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată (fosta infracțiune de conflict de interese), chiar pentru perioada când a primit aceste distincții internaționale.
Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.