Confidenţialitate

Deșteptarea: Copii, ținuți în cămăși cu mânecă scurtă, pe frig pătrunzător, pentru ca oficialitățile locale din Dej, îmbrăcate în haine groase, să se poată fotografia cu ei | VIDEO

“Știți, ansamblurile acelea de copii care sunt scoase în stradă când vine vreun boier, să vadă boierul cum știu copiii să facă tumbe și să spună poezii patriotice, de preferință îmbrăcați în costume populare. În unele situații de acest gen, cumva, pare că nimeni nu mai gândește, că nimeni nu mai sesizează nu doar ridicolul întregii desfășurări, dar chiar și pericolul în care sunt puși acești copii pentru câte o acțiune dintr-asta artificială, fără sens.

De exemplu, poate mai țineți minte fetița de 3 ani pusă să stea în cap, pe asfalt, în fața dnei Viorica Dăncilă, prim-ministru la acea vreme, la o vizită în Pitești. Astea sunt niște rămășițe ale giganticelor manifestații cu copii pe stadioane, pe vremea lui Ceaușescu. Unii au rămas blocați în vremurile acelea și cred că a pune niște copii să facă figuri de gimnastică sau să cânte ceva în fața unui oficial e vreun semn de mare pricepere în profesie.

Și – ca să venim în actualitate – zilele trecute, în Piața Bobâlna din orașul Dej, mai mulți elevi de gimnaziu au fost puși să se-mbrace în costume populare cu mânecuțe scurte și puși să stea în piață ca să-și facă poze cu oficialitățile locale, plus să cânte niște cântece patriotice pentru sărbătoarea Micii Uniri.

Asta s-a întâmplat, culmea, pe 23 ianuarie, nu pe 24, pentru că pe 24, după cum știm, a fost – este zi liberă, și doar nu era să-și strice vacanța șefuții locali din Dej.

La ora respectivă, temperatura în oraș era, foarte probabil, negativă – Potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie, la ora 9 dimineața în Municipiul Dej erau înregistrate -6 grade C, iar la ora 14:00 era 1 grad Celsius.

Evenimentul „Hora Unirii în Piața Bobâlna” a avut loc la ora 12:40 și a durat cel puțin 20 de minute, potrivit orarului publicat de primărie.

Copiii – 12 la număr – erau îmbrăcați, pe acest frig pătrunzător, cu cămășuțe brodate, cu mâneci scurte, până la cot – genul acela de țesătură subțire, străvezie, din bumbac, bună de purtat numai vara.

De altfel, copiii își strâng mâinile de frig în timp ce cântă, cum pot și ei.

În jurul lor, toată lumea-i îmbrăcată gros – atrage atenția doamna profesoară care-i însoțește, care are o blană albă pe ea până mai jos de genunchi, cizme înalte, fular și bască cyclamen. Alte persoane care apar în imagini au geci de puf, fulare, căciuli de miel, gulere de blană, bocanci, mănuși – numai copiii aduși acolo de la clasă sunt ținuți în cămășuțe.

Evenimentul din piață, cu elevi și eleve în ii străvezii la 0 grade Celsius, a durat aproximativ 20 de minute. La acest moment au participat primarul, viceprimarul, un preot, mai mulți ofițeri – cu ținute de iarnă, firește – și alți elevi, cu toții bine îmbrăcați, care au făcut un soi de horă în piață.

Dar eu mă întreb cum oare dintre atâția adulți aflați acolo unul nu a avut minimul reflex uman de a pune o haină sau un fular pe copiii ăia care stăteau în frig în fața lor. Cum de nu tresari tu, om mare, când ai în fața ta niște copiii care tremură de frig și tu ai cojoc pe tine?

Cel mai bun comentariu la această situație aparține unei femei din Dej, mamă a doi copii, care a scris, furioasă, la vederea imaginilor pe care le-am descris mai sus:

„Răbufnesc când văd mârlănia și nesimțirea celor care conduc orașul nostru față de viitorul acestui popor care sunt copiii noștri. Sunt o mamă a doi copii din Dej și mă doare sufletul când văd cum își bat joc de copiii noștri animalele, că nu îi pot numi oameni pe cei din poze, care rânjesc la obiectiv și țin copiii dezbrăcați afară, iar ei sunt bine îmbrăcați și cu mănuși.

Ziua Unirii la Dej se ține în 23 ianuarie și nu în 24 ianuarie să nu își piardă ziua liberă mai marii orașului și, bineînteles, delegatul Consiliului Judetean, domnul Arion Hadrian, PNL, culmea culmilor profesor si fost Inspector Școlar Judetean. RUȘINE”.

Matinalii Vlad, George și Luca au discutat despre acest subiect în Deșteptarea.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTune.

Foto: Ovidiu-Adrian Sălăjan/ Facebook