“Ne stă în față o sarcină monumentală – țara trebuie reconstruită, multe răni trebuie vindecate, multe – dacă nu chiar toate – instituțiile trebuie reformate, reorientate către cetățean.
Și noi, cetățenii, avem de făcut lucruri – trebuie să fim interesați cu adevărat de reconstrucție, să participăm activ la treburile cetății. Criza nu s-a încheiat și nici măcar nu pot spune că am depășit apogeul. Vin ani grei, economia este șubredă, politicienii sunt lipsiți de credibilitate, incompetența a pătruns la toate nivelurile.
Statul este vulnerabil – s-a autovulnerabilizat, s-a erodat, prin clientelism politic, prin promovarea incompetenților, prin dezinteresul clasei politice față de cetățeni. Politicienii au crezut, decenii la rând, că e suficient să mai dea ceva la salariu, să mai arunce o pomană ca să nu fie deranjați cu întrebări despre ce fac ei de fapt acolo, în funcțiile lor, pe care tocmai noi, cetățenii, le-am oferit lor.
Iată rezultatul – un organism slăbit, a cărui capacitate de apărare și reacție în fața unui atac este foarte scăzută. Acum, un candidat manciurian a scurtcircuitat regulile competiției pentru a căpăta un avantaj electoral. Prin anularea alegerilor, statul dovedește că s-a trezit, totuși, în ceasul al 12-lea, sau a comis un abuz?
Datele pe care le deținem acum arată că cursa electorală a fost viciată, fără îndoială, cu implicarea unor actori malefici anti-naționali. Dar de ce această viciere nu a fost observată la timp? De ce statul nu a reacționat și nu a aplicat legea înainte ca situația să ajungă în acest punct, când milioane de cetățeni și-au exprimat deja votul?
Autoritățile n-au știut, sau au știut și nu li s-a părut că e relevant, sau au știut, dar n-au comunicat între ele? Cine este responsabil pentru această situație atât de gravă?
Ok, putem înțelege că nu te apuci să dai afară șefi de instituții și nici să faci reforme în mijlocul acțiunii, dar vrem mai multe explicații din partea autorităților, vrem mai multă comunicare. Vrem să știm și să înțelegem ce ni se întâmplă.
Ați văzut că ieri au fost reținute niște persoane, implicate în organizații paramilitare, care veneau spre București cu diverse arme de foc sau arme albe în mașini. Surse din poliție susțin că aceste persoane ar fi avut un plan coordonat de incitare sau declanșare de violențe.
Oamenii aceștia n-au apărut de nicăieri. Horațiu Potra, de pildă, perceput ca liderul grupării, a mai fost ținta unor anchete DIICOT, a fost acuzat de trafic de droguri, amenințări, condamnat la închisoare cu suspendare pentru organizare de tabere paramilitare.
În urmă cu ceva timp, posta filmări amenințătoare la adresa politicienilor, în timp ce flutura o sabie. De asemenea, apărea în compania fostului ambasador al Rusiei la București, Valeri Kuzmin. Acest personaj este șeful echipelor de pază pentru Călin Georgescu.
Alții dintre cei care au ieșit la iveală în ultimul timp sunt diverși neo-legionari, care organizează și participă la tabere paramilitare în România, fac salutul legionar, afișează ostentativ însemne legionare – și, nu, legionar nu înseamnă, așa cum am auzit că cred unii, cineva care face legi; legionarismul este forma românească a fascismului, responsabil de o baie de sânge și violențe în societatea românească de acum aproape 100 de ani.
Legionarii nu sunt, așa cum afirmă public Călin Georgescu, nici expresia de sănătate a poporului român și nici n-au luptat pentru moralitatea ființei umane, așa cum n-au făcut-o nici naziștii, nici fasciștii, evident, ba dimpotrivă.
Dar există legi în vigoare în această țară împotriva propagandei legionare. Unde a fost statul român în toți acești ani? De ce au tot închis autoritățile ochii la manifestările susținătorilor unei mișcări cu un trecut atât de violent?
Acum avem grupări care amenință și fac liste cu lideri politici și jurnaliști neconvenabili. Cine este responsabil pentru această deteriorare cumplită a democrației românești? Și cum reparăm lucrurile?”, a spus Vlad Petreanu în Deșteptarea.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.