Un doctor american, convertit în jurnalist și influencer, a scris o carte – foarte populară, de altfel – în care susține că nu e nevoie să ne spălăm ca să nu mirosim. E adevărat, el spune că, la început, exact asta se va întâmpla dar, după un timp, lucrurile se vor regla.
James Hamblin și-a publicat controversata lucrare – Clean, The New Science Of Skin – în 2020. La lansare, el a declarat într-un interviu că nu mai făcuse duș de 5 ani.
Teoria lui Hamblin spune că pielea are un microbiom – anumite colonii de microorganisme – care trăiesc în echilibru în mod natural, și că dușul și săpunul distrug acest echilibru.
„Mirosul corpurilor este produsul bacteriilor care trăiesc pe pielea noastră și se hrănesc cu secrețiile uleioase ale glandelor sudoripare și sebacee de la baza foliculilor de păr”, a continuat Hamblin, explicând în continuare că dușul șterge aceste ecosisteme. Atunci când acestea sunt dezechilibrate, avem tendința de a produce tipurile de microbi care miros urât.
„Dar, după un timp… ecosistemul tău ajunge la o stare de echilibru și nu mai miroși urât”, a scris el. „Adică, nu miroși a apă de trandafiri sau a Axe Body Spray, dar nici nu miroși a transpirație. Pur și simplu miroși ca o persoană”.
Dar Hamblin spune că absența dușului nu trebuie confundată cu absența igienei. Adică poți să te speli, dar numai pe ici, pe colo, prin părțile esențiale.
Totuși, Hamblin a recunoscut că, atunci când a încetat să mai facă duș, „eram o bestie uleioasă și urât mirositoare”.
Întrebat ce crede despre spălatul picioarelor, Hamblin a spus că nu e necesar, dar, dacă simți că-ți aduce plus valoare, să faci asta în continuare.
„Multe dintre lucrurile pe care le facem sunt indicatori de clasă și de bogăție – cum ar fi să te piepteni, să-ți albești dinții sau să porți deodorant – care, de fapt, nu au nimic de-a face cu evitarea sau transmiterea bolilor. Acestea sunt într-adevăr mult mai mult o preferință personală sau culturală”, a declarat Hamblin pentru NPR.
„Cheltuim o mulțime de bani… pe produse și practici din această industrie enormă – complexul de autoîngrijire, de îngrijire a pielii, de igienă și de produse cosmetice.
Matinalii Vlad, George și Luca au discutat despre acest subiect în Deșteptarea.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTune.
Foto: shutterstock.com