Vlad Petreanu și Luca Pastia au dat, vineri, Deșteptarea cu o ediție specială de pe Aeroportul Internațional Tuzla.
Invitată în emisiune, Cristina Mitchievici, manager comercial al Aeroportului Internațional Tuzla, ne-a explicat cât costă închirierea unui avion în regim de taxi.
“Orice aeronavă de la noi poate să zboare cu pasagerii noștri în orice direcție, de oriunde până oriunde. Vara, foarte căutate sunt zborurile deasupra litoralului, în Deltă sau la bulgari.
Intervalul minim de rezervare al avionului este de 30 de minute, iar oamenii cer ori trasee prestabilite sau tip aero taxi. De obicei, oamenii de afaceri cer zboruri de felul acesta. Pentru 30 de minute, prețurile încep de la 480 de lei.
Un zbor de la Tuzla până la Balcic costă un pic peste 500 de lei”, a spus Cristina Mitchievici.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.