Fostul deputat PMP, Florin Popescu, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Judecătoriei Ploieşti.
Procurorii DNA au contestat decizia.
Popescu executa o condamnare la doi ani de închisoare pentru că, în campania electorală locală din 2012 a cerut unei firme peste 60 de tone de pui grill pe care i-a împărţit alegătorilor din judeţul Dâmboviţa.
Florin Popescu era atunci în PDL și candida pentru un nou mandat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
În noiembrie anul trecut, fostul deputat a mai primit o condamnare definitivă la un an de închisoare, pentru conflict de interese şi fals în declaraţiile de avere.