Confidenţialitate

Deputatul Aurelia Cristea demisionează din PSD după “marțea neagră”

Demisie în PSD după ce Guvernul Grindeanu a adoptat ordonanța de urgență prin care sunt modificate codurile penale.

Deputata Aurelia Cristea este primul membru al partidului care își dă demisia.

Aurelia Cristea, fost ministru delegat pentru dialog social si relația cu societatea civilă în Guvernul Ponta, a precizat că nu poate acorda girul unui “grup infracțional aflat vremelnic în fruntea PSD și , din păcate, al țării”.

“În cursul zilei de astăzi am depus demisia mea din rândurile Partidului Social Democrat. O decizie luată în zorii unei zile care a urmat unei seri și nopți negre pentru România și pentru noi toți. M-am alăturat echipei PSD în urma cu peste 20 de ani, cu speranțe, idealuri și dorința de a clădi un viitor mai bun pentru țara în care m-am născut, trăiesc și în care mi-am crescut copiii. (…) Există, însă, un moment clar în care este necesară delimitarea- acela în care principii, valori și credințe care stau la fundația construcției unui popor sunt sacrificate pentru interese personale meschine. În toată activitatea mea de om politic și parlamentar, am acționat conform câtorva principii personale de neclintit- acelea ale respectului pentru lege și cetățean, ale dialogului, verticalității, congruenței între vorbe și fapte, al integrității. Am simțit direct efectele nepotrivirii dintre aceste principii și abordarea unora dintre oamenii politici, dar am rămas fidelă lor indiferent de consecințe. Într-un astfel de moment, cred că avem fiecare datoria morală să nu rămânem indiferenți. Iar eu nu pot acorda girul meu, chiar din calitatea de membru, unui grup infracțional aflat vremelnic în fruntea PSD și , din păcate, al țării. Sunt convinsă că există un număr suficient de mare de membrii ai Partidului Social Democrat care se ghidează după aceleași principii sănătoase. Sunt convinsă că exact ei vor sta la baza reformării necesare și reconstrucției de credibilitate pe care o consider vitală în acest moment”, a scris Aurelia Cristea pe pagina sa de Facebook.

Aurelia Cristea a fost membru PSD din septembrie 1996, fiind parlamentar PSD în legislatura 2012-2016. În intervalul martie-decembrie 2014 a fost ministru delegat pentru dialog social si relația cu societatea civilă.