Confidenţialitate

Deputatul PNL Cătălin Teodorescu scapă de arestarea preventivă

Deputatul PNL Cătălin Teodorescu nu va putea fi arestat preventiv, în dosarul ANRP în care este cercetat alături de Ioan Oltean, pentru că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea solicitării DNA.

 153 de deputaţi au votat “pentru” solicitarea DNA, 110 “împotrivă”. Erau necesare 157 de voturi pentru ca solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive să fie aprobată, în condiţiile în care îşi înregistraseră prezenţa la vot 312 deputaţi.

Conform Constituţiei şi regulamentului Camerei Deputaţilor, ridicarea imunităţii se face cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, în condiţiile de cvorum.

Este a doua oară când deputatul Cătălin Teodorescu este “salvat” de colegi. Decizia a venit după ce plenul a aprobat solicitarea DNA de arestare a deputatului Ioan Oltean, cercetat în acelaşi dosar.  În cazul lui Ioan Oltean au fost 186 de voturi pentru și 111 împotrivă.

Liberalii sunt acuzați de corupție în dosarul în care Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților l-a despăgubit pe omul de afaceri Mihai Rotaru.

Ioan Oltean ar fi primit de la afacerist 600 de mii de euro într-o biserică din Chitila, în schimbul intervențiilor sale la ANRP.

Ioan Oltean a respins toate acuzațiile, dar a spus că este pregătit pentru o eventuală arestare preventivă și că și-a făcut și bagajul.

 

Deputatul PNL Cătălin Teodorescu este acuzat de abuz în serviciu.  În urmă cu 4 ani, când i-au fost acordate despăgubiri ilegale de peste 100 de milioane de lei omului de afaceri, Cătălin Teodorescu era vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Acesta a susținut că despăgubirea respectivă a fost acordată după ce dosarul a avut toate avizele specialiștilor, prin urmare nu poate fi bănuit de abuz în serviciu.