Confidenţialitate

Deputatul Muraru: Am informat UE și SUA despre planul USR-PLUS de a crea o majoritate parlamentară cu un partid extremist

Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, deputatul liberal Alexandru Muraru anunţă că i-a informat pe omologii săi din Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi Israel despre “noul plan al partenerilor de guvernare de la Bucureşti – USR-PLUS în a crea o nouă majoritate parlamentară cu un partid extremist, antisemit prin care să răstoarne executivul pro-european”.

“În documentul oficial, am subliniat faptul că noua alianţă conjuncturală creează premisele aducerii la putere a unui partid neofascist, xenofob, antisemit, care a ultragiat în permanenţă memoria victimelor Holocaustului, a încercat reabilitarea criminalilor de război şi a promovat ura împotriva minorităţilor etnice şi sexuale. Am atras atenţia, în documentul transmis, că este pentru prima dată, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când un partid extremist de factură neo-fascistă, xenofob, antisemit, este cooptat de o forţă politică pro-europeană aflată la guvernare pentru a vota o moţiune de cenzură împotriva propriului cabinet”, susține parlamentarul într-un comunicat.

Scrisoarea oficială a fost expediată către un număr important de organizaţii internaţionale cu un rol important în prevenirea şi combaterea antisemitismului, în protecţia memoriei victimelor regimurilor totalitare şi a drepturilor minorităţilor etnice sau sexuale.

“În acelaşi timp, am adus la cunoştinţa celor 108 deputaţi din Parlamentul European, care provin din 22 de State Membre ale UE, membri ai grupului politic Renew Europe, planul care se pregăteşte în aceste zile la Bucureşti, unde, colegii lor din alianţa USR-PLUS, partide afiliate Renew Europe, s-au aliat printr-un demers oficial cu o formaţiune politică ce a hărţuit în permanenţă minorităţile etnice şi sexuale”, se mai arată în comunicat.

Alexandru Muraru susţine că, pe termen mediu, pericolul real al unei cooperări între AUR şi USR-PLUS îl reprezintă “compromiterea demersurilor pentru promovarea egalităţii de gen, a diversităţii şi a drepturilor minorităţilor”, iar consecinţele “vor fi grave pentru climatul de toleranţă, încredere şi stabilitate din România, precum şi din Europa”.

“În final, am făcut apel către omologii mei să condamne public şi să împiedice imediat – arătând astfel că nu că nu tolerează asocierile dintre forţele politice de masă şi extrema dreaptă din statele membre ale UE – orice cooperare politică sau asociere între USR-PLUS şi Alianţa pentru Unirea Românilor, în orice etapă şi în orice scop”, se mai precizează în comunicat.

Ca reacție la actuala criză politică din România, Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D) a criticat colaborarea dintre USR PLUS şi AUR, acesta din urmă un “partid extremist şi anti-european”, pentru sprijinirea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului de la București.

„O alianţă între USR PLUS care face parte din grupul «Reînnoim Europa» cu partidul anti-european şi extremist precum AUR este ruşinoasă şi de neînţeles! O majoritate pentru o moţiune de cenzură este mai sustenabilă cu un partid pro-european precum PSD”, notează S&D într-un mesaj postat pe Twitter.

 

Vineri, premierul Florin Cîțu a declarat că va informa liderii UE și SUA despre demersul USR PLUS de a-l demite printr-o moțiune de cenzură îndreptată împotriva guvernului de coaliție.

”Aș vrea să mai informez că o să iau legătura cu liderii europeni în legătură cu ceea ce se întâmplă în România. Avem aici lucruri care nu credeam că se mai pot întâmpla în 2021. Avem o alianță toxică care se prefigurează, o alianță cu un partid extremist, un partid care vrea răul românilor, un partid care nu respectă proprietatea privată, un partid care nu respectă libertatea individuală, un partid cu care din punctul meu de vedere nu ar trebui să discutăm. Dar voi informa liderii europeni și vom vedea ce cred aceștia. Bineînțeles și partenerii noștri strategici Statele Unte”, a anunțat șeful executivului, după ședința de la Palatul Victoria în care, în absența miniștrilor USR PLUS, a fost adoptat controversatul program de investiții “Saligny”.

Șeful statului a avut pe Facebook, sâmbătă, prima reacție față de actuala criză a coaliției de la guvernare.

„Noua alianță creată în aceste zile între USR PLUS și AUR este un afront adus românilor care, la alegerile parlamentare de anul trecut, au decis prin votul lor drumul pe care trebuie să meargă țara noastră. Prin alianța cu un partid care nu respectă valorile occidentale, USR PLUS trădează voința cetățenilor care și-au pus speranțele într-o coaliție de centru-dreapta, care să dezvolte România.

Este un semnal îngrijorător și extrem de grav că un partid care reclamă că are valori democratice și este reformist se aliază cu un partid cu viziuni antagonice față de valorile euro-atlantice ale României.

Prin decizia de a semna și a depune o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern, USR PLUS s-a discreditat iremediabil în fața românilor, a propriului electorat.

Dinamitarea Coaliției și compromiterea iremediabilă a întregului pachet de reforme asumat prin programul de guvernare riscă să arunce România într-o profundă criză economică și socială.

Dezvoltarea comunităților din România este absolut necesară și nu se poate încerca blocarea ei de către USR PLUS doar pentru un joc politic meschin.

Solicit USR PLUS să cumpănească foarte bine implicațiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR și să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să își respecte electoratul și să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliție o soluție viabilă și rațională de a debloca actuala situație”, a notat Klaus Iohannis în mesajul său online.

Moțiunea “Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi” a fost depusă, vineri seara, de USR PLUS, având susținerea AUR.

Potrivit documentului, România este condusă, în acest moment, de un guvern care nu mai are legitimitate politică, în condiţiile în care îi lipseşte susţinerea unei majorităţi parlamentare, dar nici legitimitate morală.

“O persoană care a avut grave probleme cu legea în trecut şi care abuzează de ea în prezent nu prezintă garanţiile minim necesare pentru a conduce puterea executivă din România. Florin Cîţu a dovedit în ultimele luni că este incapabil să conducă un guvern de coaliţie, că este incapabil să iasă din logica unei gândiri înguste de partid. Acest om şi cei care îl susţin par hotărâţi să sacrifice interesul general, bunăstarea cetăţenilor acestei ţări, doar pentru a câştiga competiţia internă din cadrul partidului lor”, susţin iniţiatorii.

Semnatarii atrag atenţia asupra faptului că România traversează o perioadă “foarte dificilă” din punct de vedere economic şi social, în contextul pandemiei de SARS-CoV-2 şi al mediului economic “instabil, supus unor turbulenţe semnificative” din cauza creşterilor de preţuri la numeroase produse şi servicii de bază.

“Peste aceste provocări imediate se suprapun probleme structurale vechi: îmbătrânirea populaţiei, descreşterea demografică, exodul forţei de muncă, servicii publice deficitare precum sănătatea şi educaţia şi un aparat de stat care nu funcţionează la nivelul secolului XXI, ci pare capturat de grupuri de interese de clan sau familie politică. România are o nevoie uriaşă de investiţii în infrastructură şi servicii publice de calitate pentru cetăţenii săi. Nu vom opri exodul românilor peste graniţe şi nu-i vom convinge că pot avea un viitor bun în propria ţară, dacă nu le vom oferi motive solide să rămână aici, indiferent că locuiesc la oraş sau în mediul rural”, se arată în moţiune.

Iniţiatorii apreciază că premierul Florin Cîţu şi cei care îl susţin “au arătat unei ţări întregi că interesele de grup sau de partid sunt mai presus” decât interesele ţării.

“Pentru a obţine sprijinul necesar alegerii în funcţia de preşedinte al PNL, Florin Cîţu a imaginat şi pus în aplicare un plan de finanţare a primarilor liberali cu bani de la bugetul naţional. Fără să instituie criterii clare de selecţie a proiectelor, de monitorizare şi auditare a acestora, Planul naţional de investiţii ‘Anghel Saligny’ este doar o puşculiţă de partid. Pentru punerea în aplicare a acestei scheme de influenţare a votului la congresul PNL, Florin Cîţu a demis ministrul Justiţiei şi a numit imediat un interimar care să-i execute ordinele. Îl încurcau procedurile legal-administrative ce trebuiau urmate, aşa cum se face într-un stat de drept”, reiese din document.

Potrivit aceleiaşi surse, premierul este persoana care “dă tonul guvernării”, motiv pentru care trebuie să aibă un caracter exemplar, situat deasupra oricăror suspiciuni de corupţie sau comportament imoral. În opinia semnatarilor, Florin Cîţu nu îndeplineşte aceste condiţii.

“Acest om a avut grave probleme cu justiţia din Statele Unite ale Americii. Pentru infracţiunile sale a fost încarcerat. De alte obligaţii, precum restituirea unor sume de bani împrumutate, s-a eschivat. În România este acuzat că şi-a favorizat familia în cazul unei împroprietăriri cu păduri şi că, odată intrat în posesia acestor păduri, le-a ras. De când este în funcţia de prim-ministru a acţionat de cele mai multe ori doar în interes personal sau de partid”, se mai arată în moţiune.

Premierul a anunţat că, miercuri seara, că i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare din funcţie a ministrului Justiţiei, Stelian Ion.

“Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţia de ministru al Justiţie a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniştri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care nu a reuşit să se impună în coaliţie, nu a reuşit să îşi ducă la bun sfârşit proiectele. De exemplu, desfiinţarea Secţiei Speciale, care nici după opt luni de mandat nu a fost desfiinţată”, a declarat șeful executivului, miercuri seara, la Palatul Victoria.

Florin Cîţu a adăugat că “a bloca activitatea Guvernului doar pentru că nu eşti de acord să dezvolţi comunităţile” reprezintă o încălcare a mandatului dat de Parlament prin programul de guvernare. Premierul a mai spus că nu va permite ca poporul român “să fie şantajat”.

“Nu mai accept pe nimeni în Guvern care să şantajeze. Pe nimeni care să nu înţeleagă că noi, aici, nu vorbim despre primari, ci vorbim despre comunităţi şi despre interesul cetăţenilor. România trebuie dezvoltată. Doar pentru că colegii noştri de coaliţie de la USR PLUS nu au foarte mulţi primari nu înseamnă că românii trebuie să aibă de suferit. Îmi asum această decizie. Biroul Politic Naţional al PNL a asumat acest proiect de investiţii, care nu este PNDL 3. Este un proiect dedicat pentru asfalt, apă, canalizare, gaz. Este un simbol al modernizării României, după 30 de ani”, a mai precizat premierul.

Florin Cîţu a menţionat că va propune la Justiţie un ministru interimar care va înţelege “prioritatea zero a investiţiilor”.

“Îmi doresc ca partenerii noştri de coaliţie, USR PLUS, să aibă înţelegerea, responsabilitatea să nu aleagă ieşirea de la guvernare, aşa cum comunică de azi dimineaţă pe diverse canale. Această coaliţie este datoare să livreze reforme pentru români. Vă asigur că această guvernare continuă şi că vom depăşi şi acest moment, pentru că interesul public, interesul românilor este mai presus de interesul unui om politic”, a adăugat prim-ministrul.

Vicepremierul Dan Barna a declarat, ulterior, că premierul Florin Cîţu nu poate conduce un Guvern, motiv pentru care ar trebui să demisioneze, acuzându-l totodată de “cinism şi rea-voinţă”.

Ultimele zile au fost marcate de tensiuni la vârful coaliției de guvernământ.

Disputele au apărut miercuri în ședința de Guvern, care a fost întreruptă din cauza intenției premierului Florin Cîțu de a introduce pe ordinea de zi suplimentară aprobarea programului „Anghel Saligny”, în valoare de 50 de miliarde de lei.

Reprezentanții USR PLUS au spus că pentru acest plan de investiții, adoptat ulterior într-o ședință de guvern de la care miniștrii formațiunii au lipsit, era nevoie de un acord în Coaliție.

La jumătatea lunii aprilie, coaliția de guvernământ a mai traversat o criză majoră, când premierul Florin Cîțu l-a destituit pe Vlad Voiculescu din postul de ministru al Sănătății.