Discuții aprinse în Franța după ce în dezbatarea Parlamentului a intrat o controversată lege de tip Big Brother.
Potrivit actului normativ adoptat de deputați, serviciile secrete pot să asculte telefoanele și să verifice email-urile unei persoane fără să aibă nevoie de un mandat judecătoresc.
Proiectul este criticat de organizațiile care militează pentru drepturile omului, însă este susținut de premierul Manuel Valls.
Actul normativ ar urma să fie discutat, la sfârșitul lunii, și de senatorii francezi.
Actul normativ a intrat în dezbaterea Parlamentului la aproape patru luni de la atacurile teroriste de la Charlie Hebdo, soldate cu 17 morţi.
Deputaţii au aprobat proiectul de lege, cu o majoritate covârșitoare (438 dintre ei s-au pronunțat pentru, doar 86 împotrivă, în vreme ce 42 de parlamentari francezi s-au abținut.
Parlamentarii socialişti şi cei conservatori au votat împreună legea, pe care o consideră foarte importantă în lupta contra terorismului.
…unul dintre deputații care au votat pentru le-a spus jurnaliștilor că, în opinia sa, legea ajută serviciile secrete, dar apără în același timp drepturile și libertățile cetățenilor.
Singurii care s-au opus au fost ecologiştii şi deputaţii de extremă-stânga.
Pentru a mai calma spiritele, președintele Francois Hollande a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională după încheierea procedurii parlamentare, pentru a garanta că textul este conform cu legea fundamentală.