Camera Deputaților a adoptat, miercuri, moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, numită „Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre”, semnată de 93 de deputaţi PSD.
Aceasta a fost aprobată cu 164 voturi „pentru”, 85 „împotrivă” și 48 abțineri, în timp ce doi deputați nu au votat.
Social-democrații susțin că ministrul Nelu Tătaru ‘se ocupă de tunuri, vânzări de mască fără bon, numiri controversate în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi’.
În replică, Nelu Tătaru a spus, în timpul dezbaterii moțiunii simple îndreptată împotriva sa, că „nu este mult de când îi priveam pe medici ca pe eroi în halate albe, dar acum sunt eroi care au furat ore suplimentare”.
Nelu Tătaru consideră că acuzele din moţiunea simplă sunt “dureroase”, în contextul în care de 30 de ani este în “slujba pacientului”.
Moțiunea simplă este doar consultativă. Spre deosebire de moţiunea de cenzură care duce la căderea Guvernului, moţiunea simplă are ca efect doar adresarea unui avertisment politic cu scopul de a remedia o situaţie eronată fără a creea de partea Guvernului obligaţia de a o respecta.