Scandal în Parlament în timp ce se discuta despre Comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009. Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a jignit-o și a făcut gesturi obscene la adresa șefei PNL Raluca Turcan. Mai mulți colegi din Parlament îl acuză că ar fi ironizat cu intenție numele deputatei liberale. Unii s-au ridicat în picioare și au strigat „Rușine”.
„Colegul meu de la Vaslui – tot Vasluiul: violuri şi discursuri bune în Parlament oferă Vasluiul! Eu sunt fracţiunea care nu-şi ţine gura din Parlamentul român. Eu unul nu o să mă las speriat de ameninţările distilate ale doamnei Gurgan, Curcan, îmi scapă, mă scuzaţi, sunt bătrân”, a spus Bacalbaşa de la tribună.
Preşedintele de şedinţă, deputatul PSD Gabriel Vlase, a intervenit şi i-a cerut lui Nicolae Bacalbaşa să-şi încheie discursul, solicitare de care social-democratul nu a ţinut cont.
„Dă cu labele, vezi că faci fractură, vezi domnişoară că faci fractură şi pe urmă nu mai poţi să …votezi”, a spus deputatul Nicolae Bacalbaşa.
Deputatul PMP Corneliu Bichineţ a solicitat drept la replică în urma afirmaţiilor lui Nicolae Bacalbaşa la adresa Vasluiului, spunându-i acestuia: „Aţi trecut de multe ori, stimate domnule scriitor, prin judeţul Vaslui şi nu v-a stricat nimeni rozeta”.