Comisie parlamentară de anchetă în cazul Televiziunii și Radioului public.
Propunerea vine din partea PNL, după ce, în spaţiul public au apărut critici legate de programul de Revelion realizat de Televiziunea Română.
Alexandru Muraru, deputat PNL: “Revelionul organizat de TVR arată că aceşti oameni, fără nici un fel de ruşine, continuă un atac sistematic la adresa instituţiilor, dar şi a unei situaţii fără precedent în România. A face pe televiziunea publică o băşcălie din măsurile care au fost luate la nivel european, până la urmă, de combatere a pandemiei, înseamnă o instigare publică la acest lucru, indiferent că este o satiră. ”
În noaptea de Anul Nou, Televiziunea Publică a prezentat un spectacol de aproape două ore cu foşti membri ai grupului Vacanţa Mare.
Glumele au vizat modul în care autorităţile au gestionat pandemia. Mai mulţi oficiali şi politicieni au reclamat, însă, – cităm – un spectacol grotesc.
Emisiunea a conținut critici la adresa politicienilor aflaţi la Putere, inclusiv la adresa preşedintelui, dar, în același timp, a avut momente vulgare sau care i-au ironizat pe cei care respectă măsurile anti-COVID. Iată un exemplu: aproape de miezul nopții, Mugur Mihăescu a intervenit: „Doamnelor și domnilor, breaking news! Nici în noaptea de Anul Nou nu suntem lăsați, de la Cotroceni vorbește ăla. Știți voi…”. Rolul președintelui Klaus Iohannis a fost jucat de actorul George Tănase care a spus că „Anul 2021 va fi Anul Bivolului în calendarul chinezesc. Sau Anul Boului în calendarul românesc. Tre să fii tare bou să mai stai închis în casă!”
Sau … un alt exemplu:
Protagonişti au fost membri ai fostului grup Vacanţa Mare, dar şi Dan Bitman.
Dorina Rusu, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, s-a autosesizat în legătură cu emisiunea de Revelion de la TVR 1 și va propune analiza ei într-o ședință a CNA.
Ea a vorbit – cităm – despre un spectacol grotesc, care a încălcat nu numai legile bunului-gust şi pe cele ale bunului-simț, ci şi legislaţia audiovizualului.
Au luat în derâdere regulile de protecţie anti-coronavirus, ba chiar au instigat la nerespectarea lor – scrie Dorina Rusu.
Audiența TVR de Anul Nou a fost de jumătate de milion de oameni.
Activitatea Comisiei de anchetă va viza şi Radioul public.
Deputatul PNL, Alexandru Muraru spune că, din 2012, de când PSD a venit la guvernare, nu a mai fost făcută o anchetă privind activitatea presei publice în România.
Este nevoie – susţine deputatul PNL – de o reformă şi de schimbarea legislaţiei privind funcţionarea celor două instituţii afectate – cităm – de numeroase derapaje, de cenzură, răfuieli interne sau scandaluri publice financiare.
Alexandru Muraru reia şi ideea fuzionării celor două insituţii media: “Vorbim despre o reformă şi a numărului de oameni din aceste instituţii. Radioul public are 2.100 de salariaţi şi vreo 700 de colaboratori. Şi televiziunea publică, la fel. Este un număr imens pentru două instituţii media. Nici un grup de media privat nu ar putea ajunge la aceste performanţe pe piaţa liberă.”
Deputatul PNL, Alexandru Muraru, a fost membru în Consiliul de Administraţie al Radioului Public.