Atacantul echipei FCSB, Dennis Man, a fost suspendat două etape după eliminarea din derbyul cu Universitate Craiova.
În meciul cîștigat de “roș-albaștri” cu 3-2 pe Arena Națională, el a văzut roșu direct în urma unei altercații cu Marius Briceag. Fundașul oltenilor, precum și coechipierul său Renato Kelic, au primit cîte o etapă de suspendare, după ce au fost eliminați cu două galbene.
Dennis Man va trebui să plătească și o amendă de 3.000 de lei. Tot astăzi, Universitatea Craiova a fost amendată de Comisia de Disciplină cu 5.000 de lei, pentru incidentele de la partida cu Hermannstadt, disputată la Pitești în etapa a 24-a.