Confidenţialitate

Denis Ciulinaru își reia călătoria în lumea radio-ului, alături de Europa FM

Europa FM își deschide brațele pentru a reprimi în echipa pe unul dintre prezentatorii, Denis Ciulinaru, cu care a pornit la drum în anul 2000.

Emisiunea După-amiaza devreme, ce se difuzează de luni pană vineri, între orele 14.00-16.00, va cunoaște o nouă tonalitate cromatică a emoțiilor, dezvăluind o nouă personalitate a radioului Europa FM.

Nerăbdători să-i urăm bun venit, l-am rugat pe Denis Ciulinaru să ne împărtășească sentimentele sale: “Se spune că experiențele frumoase sunt momente unice în viată. Le trăiești și apoi îți rămân amintirile faine cu care te hranești ani de zile. Cam atât. Din când în când… te străbate un gând fugar și îți zici: ce ar fi să se întample iar? Când acel gând devine realitate, chiar poți considera că este vorba despre destin la mijloc. Revin dupa 19 ani de zile în echipa Europa FM și asta este pentru mine, o imensă bucurie. Dar și un stres pe măsură. Nu mai sunt un copil și îmi dau seama cât este de important momentul. Aveam numai 22 de ani când am deschis prima data microfonul Europa FM.

Se întâmplă fix a doua zi după lansarea stației și îmi amintesc foarte clar că am avut niște emoții de am zis că leșin. Și nu eram un începător nici atunci. 2023 îmi face această surpriză grozava; mă întorc acasă. În locul ce a fost pentru mine un adevărat reper profesional, indiferent pe unde am lucrat/colaborat în acești de absență de pe frecvențele Europa FM. Și se întamplă treaba asta cu câteva zile înainte de aniversarea postului de radio. Ce îți poți dori mai mult? Să nu uit: le mulțumesc colegilor pentru primirea călduroasă. Vă aștept pe frecvențele Europa FM în După -amiaza devreme, de la 14 la 16.”