Confidenţialitate

Denis Alibec este din nou fotbalistul Astrei Giurgiu

Denis Alibec s-a întors la echipa din Giurgiu, după ce patronul Ioan Niculae l-a răscumpărat de la FCSB cu un milion 400.000 de euro.

Atacantul de 27 de ani a fost transferat de roș-albaștri în urmă cu două sezoane de la Astra, pentru două milioane de euro.

El a intrat în conflict cu conducerea echipei și nu a mai făcut pregătirea de vară împreună cu restul lotului, după ce a avut un randament foarte slab, cu doar 3 goluri marcate sezonul trecut.

La Astra, sub comanda lui Marius Șumudică, Denis Alibec a avut vârful carierei, cu 32 de goluri în 64 de meciuri.

Acum a semnat un nou contract, pe 3 ezoane.

Alibec și-a început cariera la Farul Constanța, iar în 2009 a fost vândut la Internazionale Milano. Italienii l-au împrumutat apoi la Mechelen, FC Viitorul și Bologna, iar Astra l-a cumpărat definitiv în 2014.

A evoluat trei sezoane la formația giurgiuveană și în ianuarie 2017 s-a transferat la FCSB. La echipa natională are 9 selecții și un gol marcat.