Întreaga planetă va sta miercuri cu ochii pe America, o țară profund divizată politic după tumultosul mandat al republicanului Donald Trump.
În discursul său de adio, acesta a urat succes noii administrații, fără să-l numească totuși pe democratul Joe Biden, și a denunțat “violența politică”, referire la asaltul sângeros asupra Capitoliului, care a urmat unui miting în care Donald Trump a repetat acuzaţii nedovedite de fraudă electorală. Un moment violent care a umbrit orice efort de a-și sublinia moştenirea în ultimele sale zile de mandat.
Pentru democratul Joe Biden instalarea la Casa Albă va fi lipsită de prea mult festivism.
Ceremonia de la Washington se va desfășura în lipsa lui Donald Trump, dar cu prezența vicepreședintelui în exercițiu Mike Pence și a fostului președinte republican George W. Bush, în condiții drastice de securitate și cu un public foarte restrâns.
Noul lider trebuie să ofere rapid soluții la crizele pe care națiunea americană le traversează, dar și să recapete încrederea cancelariilor străine.
La momentul învestirii sale, zeci de milioane de americani – susținători ai taberei republicane – se îndoiesc de legitimitatea lui Joe Biden. Instalarea la Casa Albă este umbrită, totodată, de cele peste 3.000 de decese asociate Covid pe care Statele Unite le raportează zilnic.
Cu un bilanț de aproape 400.000 de cazuri mortale atribuite infecției cu SARS-CoV-2, situaţia sanitară nu a mai fost niciodată atât de gravă dincolo de Atlantic de la gripa spaniolă din 1918.
Joe Biden a promis să atingă pragul sutei de milioane de vaccinări în o sută de zile de acum înainte.
În tot acest timp, aproape un milion de persoane se înregistrează săptămânal – în America – pentru ajutorul de şomaj.
Democratul Joe Biden va fi nevoit să înfrunte toate aceste probleme, imediat după instalare, în timp ce Senatul va fi ocupat în parte să-l judece pe predecesorul său republican pentru acuzația de ”incitare la insurecţie” în cazul violențelor de la Capitoliu din 6 ianuarie. Marți, liderul majorităţii republicane din Senatul american, Mitch McConnell, spunea că protestatarii au fost “alimentaţi cu minciuni” şi “provocaţi” de Donald Trump.
La Washington, măsurile de securitate sunt draconice. 25.000 de rezerviști au fost mobilizați în oraș pentru a asigura ordinea. Doi membri ai Gărzii Naționale au fost retrași de la ceremonie după ce serviciile secrete au descoperit legături între aceștia și grupări extremiste.
Noua administrație democrată punctează două premiere. Kamala Harris devine cea dintâi femeie din istoria Americii care ocupă funcția de vicepreședinte. Totodată, politicile sănătății îi sunt încredințate unui oficial federal transgender. Rachel Levine este profesoară universitară de pediatrie şi psihiatrie.