Confidenţialitate


Patru organizații cer demiterea directorului Bibliotecii Naționale, Adrian Cioroianu, după ce a dezvăluit detalii cu privire la documentele studiate în cadrul bibliotecii de către Emilia Șercan


Patru organizații cer demiterea directorului Bibliotecii Naționale, Adrian Cioroianu, după ce a dezvăluit detalii cu privire la documentele studiate în cadrul bibliotecii de către Emilia Șercan

Patru organizații cer ministrului Culturii, Raluca Turcan, într-o scrisoare deschisă, „demiterea de urgență a lui Adrian Cioroianu din funcția de director interimar al Bibliotecii Naționale a României”. Acesta a dezvăluit detalii care vizează demersul jurnalistic al Emiliei Șercan, la bibliotecă, privind teza de doctorat a lui Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO. Solicitarea este susținută de organizația Active Watch, Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația pentru Tehnologie și Internet – ApTI și CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică. 

Prin gestul său recent, de a dezvălui public detalii cu privire la documentele studiate în cadrul bibliotecii de către jurnalista Emilia Șercan, Adrian Cioroianu a încălcat regulamentele pe care este mandatat să le aplice”, au transmis organizațiile semnatare într-un comunicat.

Potrivit acestora „directorul interimar al Bibliotecii Naționale a încălcat legislația privind protectia datelor personale, conform specificațiilor din politica privind protecția datelor cu caracter personal, și codul de conduită etică al instituției pe care o conduce și i-a amenințat, în conversații publice, pe toți cei care ar putea sesiza probleme de interes public legate de activitatea acestei instituții, fie ei avertizori de integritate, utilizatori ai serviciilor bibliotecii sau orice alte persoane.”

„«O face, o primește» reprezintă o atitudine interlopă, incompatibilă cu funcția pe care o deține Adrian Cioroianu”, subliniază Active Watch

În plus, divulgarea informaţiilor care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, este și o infracțiune penală”, mai afirmă membrii celor 4 organizații.

Directorul interimar al Bibliotecii Naționale lezează prin demersurile sale publice acest drept. Cititorii trebuie să fie siguri că ceea ce solicită Bibliotecii rămâne confidențial și nu va fi folosit împotriva lor”, au precizat organizațiile.

Ei punctează că, „în cazul Emiliei Șercan, afirmațiile publice ale lui Adrian Cioroianu vin să împiedice sau să ducă în derizoriu un demers jurnalistic legitim”.

„Documentele consultate, sub confidențialitate, de un jurnalist fac parte dintre sursele jurnalistice. Iar protecția surselor jurnalistice este parte a dreptului fundamental la libertatea de exprimare și a dreptului la libertatea presei, așa cum sunt consfințite prin Constituția României, prin legislația internă sau prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene”, mai transmit organizațiile semnatare.

„Adrian Cioroianu nu se mai califică pentru funcția de director al Bibliotecii Naționale”

„Ministerul ar fi trebuit să organizeze un concurs de proiecte de management pentru ocuparea funcției de director, dar interimatul lui Adrian Cioroianu în fruntea Bibliotecii Naționale are deja 30 de luni fără concurs. Dacă în cazul funcționarilor publici, interimatul este de maximum șase luni calendaristice, nu e cazul ca Ministerul Culturii să aibă printre valorile sale perpetuarea interimatului la BNaR ca tradiție națională, ci profesionalizarea și responsabilizarea managementului”, precizează organizațiile semnatare.

Pentru toate motivele expuse mai sus considerăm că Adrian Cioroianu nu se mai califică pentru funcția de director al Bibliotecii Naționale. Solicităm Ministerului Culturii să organizeze de urgență un concurs pentru ocuparea acestei funcții și să încheie cultura interimatului în această funcție publică”, mai afirmă membrii organizației.

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Jurnalista Emilia Șercan afirmă că va depune mai multe plângeri după ce directorul BN a dezvăluit că aceasta analizează teza de doctorat a lui Mircea Geoană. Reacția ministrului Culturii | AUDIO


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…