Ministerul Sănătății a început, luni seară, demersurile pentru a transfera în străinătate doi bărbați care au fost grav răniți în incendiul puternic care a cuprins o stație de prelucrare a produselor petroliere din localitatea prahoveană Colceag.
Cu arsuri pe mare parte din corpuri, ambele victime sunt internate, pentru moment, la Spitalul din Ploiești.
Unul dintre muncitori ar urma să fie transferat în Belgia.
“Conducerea Ministerului Sănătății a fost informată în această dimineață de către Centrul Operativ pentru Situații de Urgență (COSU) din cadrul Ministerului Sănătății că au fost primite rapoartele medicale ale celor doi pacienți cu arsuri, suferite în incendiul din localitatea Inotești, județul Prahova. Rapoartele au fost transmise de către Spitalul Judetean Ploiești, completate de comisia de specialitate constituită la nivelul spitalului în baza Ordinului Ministrului Sănătații 2063/2020 în vederea transferului în străinătate.
Conform informațiilor transmise, pacientul de 59 de ani are arsuri de grad IIA, IIB și III pe 60% din suprafața corporală. Pacientul de 53 de ani are arsuri de gradul IIA, IIB și III pe 70% din suprafața corporală. Ambii pacienți au arsuri ale căilor aeriene superioare. Documentele au fost transmise și Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în vederea identificării unor locuri în centre de mari arși din Europa și a efectuarii unor transferuri, conform OMS 2063/2020”, transmite Ministerul Sănătății.
“Conform ultimelor informații primite de la COSU, pentru unul dintre pacienții arși, DSU a obținut accept pentru transfer de la Spitalul Militar „Reine Astrid” din Belgia. Se așteaptă un răspuns și de la AKH Viena pentru al doilea pacient”, adaugă MS.
Întrucât a existat risc de explozie, pompierii au intervenit pentru a răci 3 tancuri pline cu țiței.