Delia a venit miercuri în Deșteptarea, unde a ținut un miniconcert LIVE presărat cu surprize în Garajul Europa FM, piesa de rezistență fiind noul său single, Da, mamă.
Prestația a fost prilej de o mare surpriză pentru Delia, pregătită minuțios de echipa matinalului Deșteptarea. După ce Delia a cântat live Da, mamă, în Garajul Europa FM a intrat chiar mama cântăreței (GALERIE FOTO).
Mama Deliei Matache a povestit că fiica ei îi cere mereu să-i facă „ciorbiţă bună”, precum și de ce e relaţia lor atât de specială. După poveşti, Delia şi mama ei s-au lăsat provocate de echipa Deşteptarea să interpreteze, în direct la Europa FM, un duet pe o populară piesă românească (VIDEO).
Delia a cântat LIVE în Deșteptarea ”Da, mamă” – VIDEO:
Lansată luni, Da, mamă este o piesă cu adevărat îndrăzneață și ”are un mesaj pe cât de dur, pe atât de adevărat, pe care și-l pot asuma majoritatea femeilor, dar și a bărbaților, chiar dacă este prezentat dintr-o perspectivă feminină”, a spus Delia, care speră ca piesa ”să îi ajute pe toți care trec prin perioade grele emoționale”.
O coproducție Cat Music și Global Records, piesa „Da, mamă” este compusă de catre Carla’s Dreams, compozitorii hitului „Cum ne noi”, și produsă de către Claudiu Ursache și Alex Cotoi.
Delia a avut parte de o mare surpriză miercuri în Deșteptarea, când, după ce a cântat LIVE noua sa piesă, Da, mamă, în Garajul Europa FM a intrat chiar mama Deliei, care a interpretat un duet alături de fiica ei.