Deficitul comercial al Statelor Unite ale Americii a crescut cu 12,1% în 2017, până la 566 miliarde de dolari, potrivit Reuters.
Este cea mai ridicată valoare înregistrată după 2008, din cauza cererii interne robuste care a dus importurile la un nivel record.
Pe ansamblul anului trecut, SUA au importat mai multe automobile, computere, telefoane mobile şi alte bunuri de consum produse în străinătate, dintre care o mare parte au fost produse în China.
Administraţia condusă de Donald Trump a făcut din reducerea deficitului comercial una din priorităţile sale, casa Albă dorin eliminarea importurilor considerate incorecte şi renegocierea acordurilor comerciale semnate în trecut de SUA.