Confidenţialitate

Deficitul bugetar a urcat la 2,96% din PIB

Deficitul bugetului general consolidat a crescut la 2,96% din Produsul Intern Brut după prima jumătate a acestui an, de la 2,29% din PIB la finalul lunii mai, însă faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent soldul negativ este în scădere, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor.

“Execuţia bugetului general consolidat în primele şase luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un deficit de 33,81 miliarde de lei (2,96% din PIB) în scădere faţă de deficitul de 45,17 miliarde de lei (4,28% din PIB), înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2020. Acest rezultat a fost realizat în condiţiile în care în perioada ianuarie-iunie 2021 cheltuielile de investiţii au fost cu 5,23 miliarde de lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar plăţile cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 au fost de 8,11 miliarde de lei”, precizează MFP.

Ţinta de deficit bugetar pentru acest an este 7,16% din PIB, pe cash.