Agenții din cadrul Penitenciarului Vaslui refuză să mai intre în serviciu, din cauza numărului mare de ore suplimentare efectuate, precum şi a deficitului de personal, conform Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
FSANP solicită intervenţia ministrului Justiţiei, deoarece peste un milion de ore suplimentare sunt neplătite la nivel de sistem penitenciar.
„La această oră mai bine de jumătate din personalul care lucrează în serviciul de supraveghere (peste 50) a semnat cereri în acest sens, urmând ca activitatea să fie blocată”, potrivit comunicatului FSNAP.
În document se mai spune că Penitenciarul Vaslui are la acest moment cel mai mic raport de personal operativ – deţinuţi din sistemul penitenciar românesc. Sunt doar 170 de angajaţi la peste 1.000 de deţinuţi.
Alte penitenciare similare au un număr dublu de personal în sectorul operativ, care desfăşoară de asemenea activităţi de pază, supraveghere, însoţire, escortare şi intervenţie în contact direct cu deţinuţii.
De asemenea, FSANP mai spune că în sectorul operativ, majoritatea angajaţilor cumulează peste 180 de ore suplimentare, iar în alte cazuri sunt înregistrate chiar şi peste 360 de ore suplimentare, iar mai bine de jumătate dintre acestea nu pot fi recuperate.
În acest context, FSANP doreşte să reamintească prim-ministrului Mihai Tudose că a promis pe 10 august 2017 că penitenciarele vor primi un număr suplimentar de 1.000 de funcţii, dând dispoziţii în acest sens ministrului Justiţiei, care în ciuda faptului că şi-a asumat ca termen de prezentare în Guvern a actului normativ la finalul lunii septembrie, acesta nu s-a ţinut de cuvânt.
Totodată, FSANP mai menţionează că, la nivelul anului trecut, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a informat că sunt înregistrate şi neplătite peste 590.000 de ore suplimentare, sindicatul precizând că pentru anul acesta numărul orelor suplimentare va depăşi 600.000.
„Din păcate, însă, realitatea este flagrant diferită: bugetul penitenciarelor a fost redus în 2017 cu echivalentul construirii unui penitenciar nou (peste 30 milioane de euro), 1 angajat din 4 a părăsit sistemul penitenciar în ultimii 2 ani, deficitul de personal este de peste 8.000 de angajaţi şi, în fiecare an, se înregistrează peste o jumătate de milion de ore suplimentare neplătite, în condiţiile în care planul de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă, şi acesta asumat de ministru, a fost uitat”, mai spune Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.