Confidenţialitate

Decizii ale CSAT

Criza din Ucraina afectează domenii de interes strategic ale României, precum securitatea maritimă şi aeriană, economică, ameninţări asimetrice, dar şi dimensiunea politică a relaţiilor României cu statele din regiune, pe de o parte, şi cu Rusia, pe de alta. De aceea, membrii Consiliului au concluzionat că, pentru România, devin prioritare atât consolidarea mijloacelor proprii de apărare, cât şi a celor de politică externă (creşterea eficienţei raporturilor cu statele UE/NATO, susţinerea parcursului european al Republicii Moldova şi crearea unui cadru propice pentru consolidarea dialogului cu Kiev). Preşedintele României, Traian Băsescu, a solicitat Guvernului României să gândească şi să legifereze o strategie prin care tranzitul gazelor naturale care vor fi exploatate în Marea Neagră să se facă prin Transgaz, iar gazul natural din Marea Neagră să asigure în principal necesarul de consum al României şi al Republicii Moldova, iar surplusul să fie utilizat pentru export. Toate autorităţile şi instituţiile publice centrale deţinătoare de informaţii clasificate vor finaliza inventarierea şi reclasificarea/declasificarea informaţiilor secretizate din gestiunea proprie şi să soluţioneze, într-un termen scurt, incidentele de securitate produse în cadrul acestora.