Confidenţialitate


Decizia Consiliului Național de Etică: Lucian Bode nu a plagiat în cartea care conține teza sa de doctorat | AUDIO


Decizia Consiliului Național de Etică: Lucian Bode nu a plagiat în cartea care conține teza sa de doctorat | AUDIO

Consiliul Național de Etică – instituție aflată în subordinea Ministerului Cercetării – a stabilit că ministrul Lucian Bode nu a plagiat în cartea care conține teza sa de doctorat. Deciza contrazice verdictul de plagiat dat, în urmă cu 4 luni, de Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, unde Lucian Bode și-a dat doctoratul. În urmă cu 3 luni, președintele Klaus Iohannis a cerut PNL să clarifice problema plagiatului în cazul ministrului de Interne, înainte de schimbarea Guvernului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

18 membri ai Consiliului Național de Etică au votat că Lucian Bode nu a plagiat

Ședința în care a fost analizată cartea cu teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode a avut loc pe 18 mai.

Un singur membru al Consiliului Național de Etică s-a abținut, iar 18 au votat că ministrul Bode nu a plagiat, au confirmat pentru Libertatea surse din cadrul Consiliului Național de Etică și din PNL.

La ședință nu au participat cei doi reprezentanți ai Universității Babeș Bolyai din Cluj, în frunte cu președintele Consiliului Național de Etică, Dragoș Dacian, în condițiile în care există un verdict de plagiat din partea universității clujene.

Contactat de Europa FM, Dragoș Dacian nu a mai răspuns la telefon

Contactat de Europa FM, președintele Consiliul Național de Etică, Dragoș Dacian, ne-a spus că participă la un eveniment și ne-a indicat ora la care să-l sunăm pentru interviu, însă la ora fixată, nu ne-a mai răspuns la telefon.

Consiliul Național de Etică, instituție subordonată Ministerului Cercetării

Din Consiliul Național de Etică fac parte reprezentanții mai multor universități din țară și ai Academiei Române, iar instituția este în subordinea Ministerului Cercetării, condus de Sebastian Burduja, colegul de partid al ministrului Lucian Bode.

Președintele României – Klaus Iohannis, pe 9 februarie 2023, despre plagiatul lui Bode: Trebuie să fie luată o decizie până la rotativa guvernamentală

În februarie, la o lună după verdictul de plagiat anunțat de Universitatea Babeș Bolyai, președintele Klaus Iohannis cerea PNL să lămurească situația ministrului de Interne.

„Aceste probleme trebuie luate foarte în serios. Siner, mă aștept ca cel târziu până la rotația guvernamentală să se ia o decizie clară în acest sens”, spunea președintele României – Klaus Iohannis – pe 9 februarie 2023.

Lucian Bode: „Vă asigur că nu sunt probleme și acest lucru îl va dovedi instanța”

Lucian Bode a fost întrebat recent dacă va rămâne ministru și în viitorul Guvern având în vedere problemele legate de teza sa de doctorat: „Vă asigur că nu sunt probleme și acest lucru îl va dovedi instanța. Și eu și orice pretendent la un fotoliu de ministru ne vom supune votului Biroului Politic Național al Partidului”.

Surse Libertatea: PNL ar vrea să-l păstreze pe Lucia Bode ca ministru de Interne

Iar Partidul Național Liberal intenționează să-l păstreze pe Lucian Bode în funcția de ministru de Interne, spun surse pentru Libertatea.

Lucian Bode a dat în judecată Universitatea Babeș Bolyai din Cluj pentru a scăpa de verdictul de plagiat, însă până acum a pierdut deja două procese.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Emilia Șercan despre un amendament adus de PSD legii educației: lasă portițe de scăpare pentru persoane acuzate de plagiat


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…