Confidenţialitate

De Ziua Naţională a României, compania TAROM și-a întâmpinat pasagerii la aeroportul internațional Henri Coandă cu un spectacol tradițional românesc (P)

Pasagerii care au călătorit pe 1 decembrie s-au putut bucura, de Ziua Națională a României, de spiritul şi tradiţiile româneşti. Ei au fost întâmpinaţi, la sosirea în țară, cu un spectacol de dans folcloric.

TAROM este compania aeriană ce poartă cu mândrie drapelul naţional peste tot în lume, suţinănd de fiecare dată valorile şi tradiţiile românești. Ne bucurăm că putem realiza un eveniment dedicat României, în colaborare cu Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Prin celebrarea Zilei Naţionale a României, ne propunem să oferim pasagerilor noştri şi tuturor celor care se află în aeroport în data de 1 decembrie, căldura, buna-dispoziţia şi ospitalitatea specifice României, celebrând împreună cel mai important moment din istoria acestei ţări. Cu acestă ocazie doresc să le transmit tuturor românilor ‘La mulţi ani cu pace, bunăstare şi fericire!’, a declarat directorul executiv al companiei TAROM, Christian Heinzmann.

Evenimentul inedit care a avut loc în terminalul ‘Sosiri’ al aeroportului internațional Henri Coandă București a fost organizat cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism şi al Primăriei Municipiului Bucureşti. Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. Din iunie 2010, compania TAROM este membră a Alianţei SkyTeam.