Confidenţialitate

De Ziua Eliberării, italienii au cântat “Bella Ciao” la ferestre | VIDEO

Închişi în case de o lună şi jumătate, italienii au ieşit la ferestre, sâmbătă, cu ocazia Zilei Eliberării, pentru a cânta atât imnul naţional, dar şi tradiţionalul cântec partizan “Bella Ciao”.

Avioane de vânătoare au desenat culorile tricolore pe cerul unei Rome însorite.

Străzile au fost pustii din cauza izolării în această perioadă de epidemie, relatează France Presse.

Sărbătoarea marchează eliberarea oraşelor Milano, Torino şi Genova, în 1945, şi înfrângerea naziştilor în Peninsulă.

Aliat al Germaniei lui Hitler, dictatorul fascist Benito Mussolini a fost răsturnat în iulie 1943, apoi arestat, înainte de a fi eliberat de un comando german şi a institui în Salo (nord) un regim marionetă susţinut de trupele naziste care atunci îşi întăreau prezenţa în peninsula unde susţinătorii erau din ce în ce mai activi de-a lungul lunilor.