Luni incepe noul an universitar, iar printre schimbarile aduse in universitati se afla introducerea de noi specializări pentru licență și programe de master in facultatile de stat, dar și autorizarea provizorie a școlilor doctorale.
Pentru acest an universitar, marile universități de stat au pus la dispoziție aproape 40.000 de locuri la studiile universitare de licență.
Exista 35 de noi specializări și programe de studii universitare de licență în universitățile de stat, precum și 64 de programe de studii universitare de master, introduse prin hotărâre de Guvern. Astfel, tinerii au fost introduse specializari precum chimie farmaceutică, echipamente și sisteme electronice militare, media digitală sau leadership militar și pedagogie socială.
Tot ca o schimbare, toate școlile doctorale care funcționau până acum au fost autorizate provizoriu, printr-un ordin al ministrului Educației. Dispoziţia temporară adoptată de minister survine ca urmare a faptului că, de la adoptarea Legii Educaţiei Naţionale şi până în prezent, şcolile doctorale nu au fost evaluate extern în vederea acreditării.
Un raport al Curții de Conturi, publicat în luna mai a acestui an, arată o situaţie dezastruoasă a calităţii universităţilor care instruiesc cu 30% mai puţini studenţi decât în 1990. Desi numarul studentilor a scazut, raportul arată că a crescut numărul de universităţi şi facultăţi. Astfel, avem 103 instituţii de învăţământ superior.
Principalii factori care au determinat această reducere sunt scăderea natalităţii, emigraţia şi abandonul şcolar, se mentioneaza în raportul Curții de Conturi.