Primul iarmaroc, botezat ‘Fructele noastre sunt cele mai gustoase’ s-a deschis la Puhăceni, în raionul Anenii Noi. Premierul Iurie Leancă anunțase această măsură încă de zilele trecute, după ce a participat la o întâlnire cu producătorii moldoveni de fructe și legume. Tot premierul a insistat ca reprezentanții companiei aeriene naționale să le ofere călătorilor, la masă, câte un măr. (AUDIO)
Pentru a atrage atenția lumii întregii, pe 30 august, la Chișinău, va fi realizată o plăcintă uriașă cu mere, care ar putea intra în cartea recordurilor.
În plus, Guvernul Republicii Moldova a decis să aloce peste 140 de milioane de lei moldovenești pentru a compensa pierderile suportate de fiermieri, după ce Rusia a interzis importurile de fructe și legume moldovenești, pe motiv că nu respectă condițiile fitosanitare.
Decizia a fost luată însă la scurt timp după ce oficialii de la Chișinău au semnat acordul de asociere cu Uniunea Europeană.