Vedem și admirăm de multe ori, mai ales în perioada Paștelui, ouăle încondeiate. E o adevărată tehnică, îți trebuie răbdare, dar și talent și îndemânare. Doamna Elena Coca din Sadova, județul Suceava, este o adevărată … campioană a încondeierii ouălor. Câștigă mai toate concursurile de încondeiat la care participă, deși, a învățat să facă modele pe ouă doar de 3 ani. Elena Coca, 63 de ani, a trăit mai toată viața în Vatra Moldoviței. Acolo a învățat să încondeieze ouăle de la o veterană a obiceiului, Tincuța Toma. Ne-a povestit că există o tehnică așa zisă clasică – numită tehnica încondeierii în batic, însă, de ceva vreme, modelele făcute de ea sunt adevărate goblenuri ţesute pe coaja oului, iar munca poate dura și 3 zile pentru o asemenea operă de artă – că altfel nu pot să-i spun. Doamna Elena Coca i-a spus mai multe Lilianei Nicolae.
Ați ascultat-o pe doamna Elena Coca, meșter popular încondeietor de ouă.
Foto:adevarul.ro