Confidenţialitate

De la minerit la web design. Complexul Energetic Oltenia le oferă angajaților cursuri gratuite de competențe digitale

Una dintre companiile de energie electrică din țară își transformă minerii în web designeri. Complexul Energetic Oltenia le oferă angajaților cursuri de competențe digitale, în perspectiva reducerii capacităților de producție.

Complexul Energetic Oltenia a alocat fonduri pentru organizarea mai multor cursuri de competențe digitale.

Angajații care se vor înscrie la cursurile din cadrul Proiectului „Dezvoltare economică prin digitalizare” nu vor achita vreo taxă.

Cursurile, care includ 120 de ore de deprindere a competențelor digitale pentru utilizarea tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere, vor fi oferite în mod gratuit, în afara programului de lucru. La acestea se pot înscrie angajați care au minimum 10 clase.

Un alt curs este de operator introducere date, însă cel mai interesant are 1.080 de ore și vor fi dobândite competențe pentru profesia designer pagini web. Nivelul de pregătire pentru admiterea la curs este minimum liceul.

Absolvenților le vor fi eliberate certificate cu recunoaștere națională și internațională.

Foto: Colaj Shutterstock

Citește și: Noua schemă de compensare și plafonare a prețurilor la electricitate: Prețul maxim al energiei electrice nu va putea fi mai mare de 1,3 lei pe kW