Prețul energiei electrice va crește cu până la 8% pentru consumatorii casnici – a stabilit comitetul de reglementare al ANRE, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.
De la 1 iulie, prețul curentului electric pentru populație este format din două componente: una reglementată de ANRE, care are o pondere de 10% din tariful total și alta care reflectă prețul din piața liberă, cu o pondere de 90 de procente. Dacă partea stabilită de ANRE va scădea cu peste 5 procente, componenta rezultată din piața liberă va fi mai mare cu 8,53%, ceea ce înseamnă prețuri mai mari în factura la electricitate.
În România, tariful energiei electrice este recalculat o dată la 6 luni.
Încă din luna februarie, președintele Autorității de Reglementare în Domeniul Energiei, Niculae Havrileț anunța că populația va plăti cu 1-2 la sută mai mult de la 1 iulie, ca urmare a prețurilor foarte ridicate de pe bursa de energie. La sfârșitul lunii ianuarie, de exemplu, tarifele pe bursă depășiseră 650 de lei pe MWh, nivel dublu față de cel înregistrat în primele zile ale anului.