22 de taxe nefiscale, percepute de instituțiile din subordinea Ministerului de Interne, vor fi eliminate începând de miercuri, 1 februarie.
Astfel, se elimină taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar, opt taxe necesare pentru eliberarea permisului de conducere și înmatricularea permanentă sau temporară pentru autovehicule şi remorci, precum și taxele pentru aplicarea apostilei pe actele oficiale administrative.
Totodată, de la 1 februarie din costul paşaportului vor fi eliminate taxa de 22 de lei pentru serviciul public prestat, şi cei 100 de lei – tariful suplimentar pentru eliberarea paşaportului simplu temporar.
De asemenea, dispar alte 6 taxe extra-judiciare de timbru şi două taxe consulare pentru servicii prestate în domeniul evidenţei persoanelor şi al stării civile. Printre ele: taxa pentru eliberarea certificatelor de atestare a cetăţeniei şi a domiciliului, taxa pentru înscrierea în actul de identitate a menţiunii privind stabilirea reşedinţei, cea de eliberarea a cărţii de identitate provizorii, taxa de 15 lei pentru schimbarea numelui și cea pentru identificarea unei persoane pe teritoriul României.