Asigurații vor putea ridica medicamentele prescrise de la orice farmacie din țară, indiferent dacă aceasta se află sau nu în relație contractuală cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care este și medicul prescriptor.
Excepție fac medicamentele aferente contractelor cost-volum-rezultat, care se eliberează indiferent de casa de asigurări de sănătate în evidența căreia de află asiguratul, cu condiția ca furnizorul de medicamente să fie în contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care se află și medicul care a emis prescripția medicală.
De la 1 aprilie, regulile de funcționare se schimbă: farmaciile care au contracte cu două case de asigurări vor opta pentru păstrarea unui singur contract, care va fi valabil până pe 30 iunie, și vor încheia un contract unic, valabil de la 1 iulie.
Orice farmacie va deservi toți asigurații care prezintă prescripții medicale.
În această perioadă se poartă negocieri privind pachetele de servicii și condițiile de acordare a asistenței medicale. Ele se vor finaliza pe 30 martie urmând a fi aprobate de Guvern și aplicate de la 1 iulie.
Adrian Gheorghe, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate:
“Aceasta este o măsură care va facilita accesul pacienților la tratamentele necesare, mai ales în această perioadă dificilă pe care o traversăm. Însă nu ne vom opri aici: alte măsuri menite să vină în sprijinul pacienților sunt propuse de CNAS în proiectul de Contract-cadru pentru anii 2021-2022, pe marginea căruia se desfășoară consultările și negocierile cu organizațiile patronale, sindicale și profesionale reprezentative din domeniul medical.”